Linkuri accesibilitate

Vladimir Putin: e prematur să se vorbească despre măsuri de răspuns ale Moscovei față de un posibil nou set de sancțiuni americane împotriva Rusiei


Președintele rus Vladimir Putin a spus că este prematur să se vorbească despre măsuri de răspuns ale Rusiei față de un posibil nou set de sancțiuni americane împotriva țării sale.

Potrivit agenției RIA Novosti, Putin a spus că vrea să vadă mai întâi cu ce se va solda această inițiativă a Senatului Statelor Unite, dar că sancțiunile „vor complica fără îndoială relațiile ruso-americane”.

În 15 iunie, Senatul de la Washington s-a pronunțat printr-un vot covârșitor pentru adoptarea legislației care prevede noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru presupusul amestec rusesc în alegerile prezidențiale americane din 2016.

De asemenea, amendamentele are face mai dificilă anularea sancțiunilor deja existente, prin care Rusia a fost pedepsită pentru intervenția din Ucraina, dacă președintele Donald Trump ar încerca să le anuleze fără acordul Congresului.

Legislația sprijinită de Senat mai trebuie să treacă de Camera Reprezentanților și să fie promulgată de președintele Trump.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG