Linkuri accesibilitate

E mai bine fără taxatori!


Aproape în fiecare zi văd taxatori care, profitînd de nepăsarea pasagerilor, fură banii regiilor care le dau salarii.

Multă vreme am fost un apărator al taxatorilor. Îi admiram pentru munca dificilă pe care o fac. I-am apărat chiar de cîteva ori atunci cînd nişte pasageri infatuaţi îi luau peste picior.

E mai bine fără taxatori!
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:34 0:00
Link direct

Peste o vreme am început să observ însă nişte mişmaşuri pe care taxatorii tranziţiei le comit. Şi cum merg mai mereu cu troleibuzul sau autobuzul, aceste mişmaşuri au început să-mi sară în ochi în fiecare zi, au început să se înmulţească rapid. Aproape în fiecare zi văd taxatori care, profitînd de nepăsarea pasagerilor, fură banii regiilor care le dau salarii. Culmea tupeului a fost o taxatoare care i-a spus pasagerului, făcîndu-i din ochi, că poate plăti numai doi lei, în loc de trei, dar să nu ia bilet. La întrebarea pasagerului dacă nu e riscantă strategia asta, taxatoarea l-a încredinţat că totul e OK, că nu va fi nici un control.

Repet, văd zilnic asemenea mişmaşuri în transportul în comun şi am impresia că e vorba de un fenomen ingrijorător, care ar trebui să ne pună pe gînduri. De fapt, cîţi bani pierd regiile de pe urma hoţiei practicate de taxatori în complicitate cu pasagerii? Am impresia că e vorba de sume măricele.

Presupun că un taxator ar putea să fure nu mai puţin de 50 de lei pe zi. Pe lună ar fi nu mai puţin de 1500 de lei. Dar cîţi taxatori avem? Şi cîţi bani le plătesc regiile?

Înţeleg că viaţa le este grea, dar acest mişmaş mi se pare dizgraţios şi neprofitabil în primul rînd pentru regiile care ne prestează serviciile de transport. De aceea, în ultima vreme, simpatia pentru taxatori mi s-a evaporat. Şi cred că e timpul să renunţăm la ei. În multe ţări ale lumii nu există taxatori în autobuze. Există nişte aparate în care pasagerii introduc biletele. Şi nu mai există hoţie. Sînt convins că, fără taxatori, regiile de transport vor cîştiga mai mulţi bani.

Fireşte că pe alte paliere se fură şi mai mult. Dar hoţia trebuie combătută indiferent de proporţiile ei. Iar schimbarea din transportul în comun nu e chiar aşa de greu de făcut.

XS
SM
MD
LG