Linkuri accesibilitate

Alegeri generale în Franța: sondajele prevăd o victorie clară a partidului prezidențial „En Marche”


Franța, primul tur al alegerilor generale, 11 iunie 2017

Peste 47 de milioane de alegători francezi sunt chemați astăzi la urne în cadrul primului tur al alegerilor generale, după o lună de la scrutinul prezidențial câștigat de centristul Emmanuel Macron.

În ajunul alegerilor, sondajele de opinie indică o victorie clară a partidului prezidențial „En Marche”. Observatori politici susțin că partidului lui Emmanuel Macron, creat anul trecut, ar putea câștiga 30% din voturi, ceea ce i-ar da șansa să câștige o majoritate absolută la al doilea tur de scrutin, din 18 iunie. Cum partidul lui Macron culege voturi atât din electoratul de dreapta cît și cel de stânga, este de așteptat ca noul Parlament să arate total diferit de cele trecute. Se estimează că „En Marche” ar putea obține până la 400 de mandate din cele 577 ale Adunării Naționale, camera inferioară a Parlamentului. E posibil, de asemenea, ca Frontul Național, partidul de extremă dreapta al lui Marine Le Pen, să nu câștige mai mult de 15 de mandate. Mulți din candidații partidului lui Macron nu vin din politică, ci din organizații ale societății civile.

Secțiile de vot au fost deschise dimineața la 8 (6,00 GMT) și vor fi închise la ora 20 (18,00 GMT), timp în care alegătorii pot vota pentru desemnarea a 577 de deputați. Al doiela tur al alegerilor este pe 18 iunie.

XS
SM
MD
LG