Linkuri accesibilitate

Președintele Trump afirmă explicit angajamentul Statelor Unite față de securitatea comună a țărilor NATO


Președintele american Donald Trump în cursul conferintei de presă că președintele român, Klaus Iohannis ,Washington, 9 iunie 2017.

Președintele american Donald Trump a afirmat explicit angajamentul Statelor Unite față de articolul 5 al Tratatului Nord Atlantic, prin care toate statele membre sunt solidare cu oricare stat membru atacat, relatează Agerpres. „Angajez Statele Unite și le-am angajat deja, dar angajez Statele Unite față de Articolul 5”, a declarat Trump vineri, la Casa Albă, în cursul conferinței de presă cu președintele României, Klaus Iohannis. Este un angajement pe care Trump nu l-a menționat, cum ar fi fost de așteptat, la summitul NATO de la Bruxelles, din mai. De când Trump a calificat, în cursul campaniei electorale americane, NATO drept o organizație „depășită”, țările membre se întreabă în ce măsură Statele Unite se mai simt responsabile de securitatea comună a țărilor din alianță.

Casa Albă a anunțat că președintele Donald Trump, va vizita Polonia în iulie, înainte de summitul G20, de la Hamburg. Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, citat de DPA, a declarat că vizita în Polonia „va reafirma angajamentul solid al Americii față de unul din cei mai apropiați aliați ai noștri din Europa și va sublinia prioritatea administrației de a întări apărarea colectivă a NATO".

Pe de altă parte, președintele României, Klaus Iohannis, a declarat la Washington că sprijină poziția președintelui american Donald Trump privind o împărțire a echitabilă a cheltuielilor în cadrul NATO și mărirea bugetelor statelor membre pentru apărare. „Sunt necesari mulți bani, pentru că NATO este cea mai puternică alianță de pe pământ și vrem să o păstrăm așa”, a declarat președintele român, citat de Agerpres. El a subliniat că România se bazează pe sprijinul Statelor Unite pentru a întări flancul estic al Alianței nord-atlantice. Referitor la amenințarea reprezentată de Rusia, Iohannis a declarat că este nevoie de dialog, dar și de măsuri de descurajare, o poziție care în mare parte reflectă strategia administrației americane.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG