Linkuri accesibilitate

Dirk Buschle: Decizia Energocom de a renunța parțial la contractul cu un furnizor de energiei din Ucraina a fost netransparentă


Decizia companiei de stat Energocom de a renunța parțial la contractul cu un furnizor de energiei din Ucraina pentru a reveni la energia produsă la Cuciurgan, a fost netransparentă, ceea ce va afecta mediul de afaceri și relațiile cu instituțiile financiare internaționale, a afirmat într-un interviu pentru Radio Europa Liberă directorul adjunct al Secretariatului Comunității Energetice Dirk Buschle. Buschle a mai spus că acest organism european reproșează R. Moldova, în primul rând, faptul că a renunțat la un set de proceduri puse la punct cu sprijinul Comunității Energetice, care erau gândite să asigure licitații „transparente, nediscriminatorii și corecte”. Comunitatea Energetică, structură menită să aducă la un numitor comun de procedură și funcționare sistemele energetice europene, a lucrat cu guvernul de la Chișinău la stabilirea condițiilor licitației din 2017 pentru un furnizor de electricitate, câștigată de o companie ucraineană. O lună mai tîrziu, Energocom a anunțat că firma ucraineană va furniza numai 30% din energia electrică iar vechiul furnizor, centrala de la Cuciurgan, 70% din necesar. Motivul invocat a fost prețul avantajos oferit de Cuciurgan. Dirk Buschle a mai arătat că una din problemele sistemului din R.Moldova este și faptul că Energocom este o firmă de stat care furnizează electricitate tot statului, ceea ce distorsionează piața și șansele de aplicare a principiilor economiei de piață.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG