Linkuri accesibilitate

Un inspector din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului a fost reținut vineri dimineață pentru corupere pasivă


Un inspector din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorului a fost reținut vineri dimineață pentru corupere pasivă, relatează IPN. Inspectorul e ănuit că ar fi perceput taxe de protecție de la agenți economici specializați în comercializarea produselor petroliere, pentru a nu face controale planificate și inopinate. Potrivit Centrului Național Anticorupție, taxele de protecție erau de până la 500 de euro, iar pentru neefectuarea verificărilor sumele creșteau de câteva ori. Denunțătorul, care este și șeful inspectorului APC, a declarat că bănuitul ar fi încercat să-l corupă cu 220 de mii de lei – sumă care urma să-i fie achitată în rate a câte 55.000 de lei.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG