Linkuri accesibilitate

În urmă cu 26 de ani, în campusul Universității din Chicago, a fost comisă o crimă abominabilă. „Toute l’eau de la mer ne suffirait pas à laver une tâche de sang intellectuelle”, scria Lautréamont. Cel ucis, profesorul Ioan Petru Culianu (1950—1991), a fost un spirit eminamente democratic, un erudit de geniu, urmaș al uneia dintre marile familii intelectuale ale românilor, cosmopolit în sensul cel mai nobil al acestui cuvânt, sprijinitor statornic al pluralismului și adversar al totalitarismului, al național-securismului fascistoid.

A fost un cărturar din stirpea lui Hașdeu, Pârvan, Iorga și Mircea Eliade. Nici astăzi nu știm cine l-a lichidat pe Culianu. În ceea ce mă privește, știu un lucru, că la întrebarea cui prodest răspunsul nu poate fi decât unul: celor care urăsc toleranța, adevărul și încrederea între oameni.

În eseul intitulat „Ku-Klux-Klan ortodox”, cred că ultimul articol românesc al marelui istoric al religiilor, Culianu analiza legionarismul/ortodoxismul ca eșafodaj ideologic al salvării prin înlăturarea elementului „străin” din religie; alungarea elementului „străin” („alogen”) din țară și fondarea „Omului Nou”, ideal pe care „vestitorii” extremei drepte, spre a relua termenul lui Dinu Pillat, îl împărtășeau cu cei ai bolșevismului: „Ortodoxiștii produc la vremea respectivă o enormă maculatură, care azi apare cu totul descreierată. Garda de Fier pleacă de la această ideologie, în care introduce elemente mistice și de societate secretă”.

„Pericolul fundamentalismului în sânul ortodoxiei nu s-a stins. Dimpotrivă, azi pare mai puternic ca oricând”. (Meridian, mai—iunie 1991). Ce nu anticipa Culianu, altminteri un gânditor cu capacități premonitorii absolut uluitoare (povestirea sa despre „Jormania liberă” rămâne o capodoperă a literaturii politice), era resurecția radicalismului stângist, alianță greu imaginabilă ce avea să se formeze între toți cei care detestă valorile liberalismului democratic, ceea ce eu numesc barocul stalino-fascist. De fapt, cum am mai spus-o, ideea de a scrie o carte despre fantasmele salvării, despre universul mitologic al politicului în post-comunism, s-a născut în lungile conversații purtate cu profesorul de la Chicago, prieten de idei și de valori.

Dacă cineva mi-ar cere să numesc un intelectual critic român, un om care s-a aventurat în spațiul ideilor, dar şi al politicului, în polemici de o mistuitoare şi periculoasă intensitate, şi care a apărat public valorile democratice, plătind cu viața pentru angajamentul său, l-aș numi pe Ioan Petru Culianu. Binecuvântată să-i fie amintirea!

XS
SM
MD
LG