Linkuri accesibilitate

„Marșul diversității” la București, pentru „dreptul la viață privată și familie” (ACCEPT)


„Marșul diversității” afiș 2017

Sute de persoane au participat sâmbătă la București la „Marșul diversitîții” în sprijinul comunității LGBT , pentru drepturi egale și împotriva homofobiei. La manifestația organizată de „ACCEPT” au paritcipat ambasadorul american la București Hans Klemm alături de încă 30 de alți ambasadori.

În timpul marșului de sâmbătă, participanții s-au oprit în fața ambasadei Rusiei unde au ținut un moment de reculegere în memoria victimelor campaniei anti-gay din Cecenia.

București, Marșul diversității, 20 mai 2017
București, Marșul diversității, 20 mai 2017

Președintele organizației ACCEPT, Florin Buhuceanu, a declarat că Marșul Diversității se află la a 13-ea, devenind o tradiție, relatează Agerpres.

"Ieșim în stradă pentru că această societate trebuie să știe că existăm, că ne cerem drepturile ca orice cetățean al României. Trăgând linie am reușit să organizăm cel mai important marș pentru drepturile omului. În acest an, tema principală va fi dreptul la o viață privată și la familie, având în vedere încercările de restricționare a acestor drepturi în textul constituțional", a spus Buhuceanu, citat de Agerpres.

Mai devreme avusese loc așa-numitul „Marș al normalității” la care au participat, potrivit estimărilor din presa română, câte zeci, poate sute de persoane. Participanții la așa-numitul „Marș al normalității”, care a început primul, cer ca în Constituție să se precizeze că familia este întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Manifestația a fost organizată de o serie de partide mici de extremă dreapta din România: „Noua Dreaptă”, Partidul România Mare și Partidul România Unită. Cele trei au creat Blocul Identității Naționale în Europa — BINE.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG