Linkuri accesibilitate

Săptămâna viitoare s-ar putea afla metodologia acordării burselor românești pentru tinerii din R.Moldova


Rânduri la aplicarea pentru studii în România, în fața Consulatului român de la Chișinău, 30 iulie 2014

Săptămâna viitoare s-ar putea afla metodologia după care se vor acorda, anul acestea, bursele de studii superioare în România pentru candidații din Republica Moldova, a declarat Europei Libere deputatul PMP, Constantin Codreanu, președintele Comisiei parlamentare pentru comunitățile de români din afara granițelor țării. După desființarea comisiilor mixte, la inițiativa Ministerului român al Educației Naționale, nu mai este clar cum și unde vor depune cererile candidații din R. Moldova care vor să-și continue studiile în România.

Constantin Codreanu
Constantin Codreanu

Totodată, Codreanu explică înjumătățirea, pe hârtie cel puțin, a numărului de burse acordate de guvernul român prin faptul că nu s-a cerut suplimentarea lor cum a fost „cutuma” din 2010. „Întotdeauna într-un document inițial, ca cel din 2016-2019, figura acest număr de 2.250. De unde apărea plusul de burse ca să ajungem la 5.000? Simplu, printr-o hotărâre de guvern”, a explicat Codreanu care precizează că anul acesta, Ministerul Educației de la Chișinău nu a cerut suplimentarea, iar cel de la București a ignorat problema.

Interviul integral cu parlamentarul român Constantin Codreanu despre bursele pentru candidații din R. Moldova, luni,22 mai, la radio Europa Liberă, în cadrul emisiunii „Dis de dimineață” de la ora 6.30.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG