Linkuri accesibilitate

Ucraina comemorează victimele deportării în masă a tătarilor din Crimeea, în 1944


La ceremonia de la Kiev

Ucraina comemorează victimele deportării în masă a tătarilor din Crimeea, în 1944, la ordinul dictatorului sovietic Iosif Stalin. La ora amiezii, a fost ținut un minut de reculegere în întreaga țară, cu excepția Crimeii, care a fost anexată de Rusia, în martie 2014, în urma unui referendum supravegheat de militari ruși și boicotat de numeroși etnici tătari. În capitala Crimeii, Simferopol, autoritățile instalate de Rusia le-au interzis etnicilor tătari să se adune în piața centrală pentru a comemora deportările. Câțiva activiști au fost reținuți pentru scurt timp. Prin contrast, la Kiev, au bătut clopotele bisericilor creștin-ortodoxe, timp de un minut, pentru a aduce un omagiu victimelor deportărilor. Președintele Petro Poroșenko a spus că deportările rămân pentru poporul ucrainean „o rană deschisă care mai doare, mai ales după anexarea Crimeii”.

XS
SM
MD
LG