Linkuri accesibilitate

Moscova este gata să prezinte înregistrarea convorbirilor de la Casa Albă între Donald Trump și Serghei Lavrov


Președintele rus Vladimir Putin spune că Moscova este gata să prezinte înregistrarea convorbirilor de la Casa Albă între Donald Trump și Serghei Lavrov, unde, după cum a scris presa americană, președintele american i-ar fi comunicat ministrului rus de externe informații clasificate. „Dacă administrația Statelor Unite consideră acest lucru posibil, suntem gata să punem la dispoziție o înregistrare a conversației lui Lavrov cu Trump”, a declarat Putin în timpul unei conferințe de presă, la Soci, susținută în compania premierului italian, Paolo Gentiloni, sugerând că înregistrarea ar dezminți relatările presei. Citând oficiali în condițiile anonimatului, presa americană a scris că Trump i-a comunicat lui Lavrov informații strict secrete primite de la un aliat despre activitățile grupării Statul Islamic, iar înregistrarea este cerută acum de congresmeni americani. În declarațiile de azi, Putin a mai spus că Statele Unite ar trece printr-o perioadă de „schizofrenie politică”.

XS
SM
MD
LG