Linkuri accesibilitate

Discuțiile au loc după ce forumul legislativ al UE a amânat cu cel puțin o lună plata unui ajutor de 100 de milioane de euro pentru Moldova.

În urma presiunilor unor grupări politice critice față de guvernarea de la Chișinău, Parlamentul European a amânat cu cel puțin o lună discutarea posibilului său acord pentru o asistență financiară de 100 de milioane de euro promisă Moldovei de Comisia Europeană. Guvernarea de la Chișinău, care are mare nevoie de acești bani cât mai iute, și-a trimis emisari la Parlamentul European, dar grupările de centru-dreapta care au inițiat amânarea nu s-au lăsat înduplecate. Detalii, de la corespondenta EL la Strasbourg, Iolanda Bădiliță.

În această seară, (în jurul orei 21.30, ora Chișinăului) în Parlamentul European va avea loc o dezbatere, care va fi precedată de o declaraţie a Înaltului Reprezentant pentru Politica Externă şi de Securitate a Uniunii Europene, Federica Mogherini, despre situaţia din Moldova. Trebuie precizat că această dezbatere nu are legătură cu „Raportul Moisă”, raportul despre dislocarea tranşei de 100 de milioane de euro din asistenţa macrofinanciară acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova.

Dezbaterea, din ce înţelegem, va avea ca subiect ultimele evoluţii politice din Republica Moldova şi dosarul schimbării sistemului electoral din Republica Moldova. Acesta va fi subiectul dezbaterii. Sigur, toate evoluţiile politice din Republica Moldova, situaţia drepturilor omului, situaţia statului de drept, reformele în justiţie, reformele în administraţia publică.

Însă trebuie să precizăm că sunt două chestiuni separate. Dezbaterea din această seară, cum spuneam, nu are legătură cu raportul lui Sorin Moisă din Comisia INTA, Comisia pentru afaceri internaţionale pentru comerţ internaţional, care a creionat poziţia Parlamentului European cu privire la propunerea Comisiei Europene de dislocare a tranşei de 100 de milioane de euro.

În mod normal, în această săptămână, joi, ar fi trebuit ca acest dosar să intre în trilog, adică, negocieri între Parlament, Comisie şi Consiliu. Însă acest lucru nu s-a întâmplat. Două grupuri politice pentru început, grupul Partidului Popular European şi grupul ALDE, liberalii, au cerut amânarea intrării în trilog. Ulterior, li s-au alăturat şi conservatorii europeni şi verzii.

Dacă alte grupuri nu ar fi dorit acest lucru, deci, dacă s-ar fi dorit intrarea în trilog, alte grupuri ar fi trebuit să propună acest lucru până marţi, care a fost termen limită. Nu s-a întâmplat acest lucru. Ca atare, joi nu mai are loc intrarea în trilog.

Aceasta înseamnă că se amână, din sursele pe care noi le avem, până în iunie. Parlamentul, potrivit unor surse ale Europei Libere, aşteaptă decizia Comisiei de la Veneţia pentru a-şi formula, pentru a-şi cristaliza o opinie cu privire la condiţionalitate.

În cadrul acestui raport, există un amendament care precizează foarte clar că sprijinul financiar acordat Moldovei este condiţionat de reformele structurale din această ţară. Este condiţionat de accesul tuturor vocilor societăţii în activitatea politică. Şi aici, evident, putem citi schimbarea sistemului electoral.

Este condiţionat de impunerea statului de drept, de reforma în justiţie, de reforma în sistemul bancar şi de chestionarea de ancheta cu privire la furtul miliardului de dolari.

Acest amendament există în raport şi probabil că este cel problematic în acest raport. Iar, cum spuneam, Parlamentul European aşteaptă, din sursele pe care noi le avem, de aceea a şi propus această amânare, de aceea nici nu are loc joi trilogul. Se aşteaptă opinia Comisiei de la Veneţia, urmând ca ulterior să se decidă când va intra în trilog şi când se va ajunge la un vot în Parlament.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG