Linkuri accesibilitate

Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu reprezentanții companiei Kaufland


Pavel Filip

Compania Kaufland intenționează să construiască 15 magazine în Republica Moldova, un proiect estimat la 100 de milioane de euro şi care ar putea crea peste 1000 de locuri de muncă. Primele trei magazine ar putea fi deschise în anul viitor, potrivit agenției IPN.

Reprezentanții companiei au încheiat contracte de colaborare cu peste 100 de furnizori şi producători locali, care deja au fost listați pentru rețeaua de magazine Kaufland din România, cu un potențial de export estimat la 15 milioane de euro anual. Prim-ministrul Pavel Filip a spus că Guvernul său va susține companiile internaționale care intenționează să investească în Moldova.

Kaufland este una dintre cele mai mari companii de comerț cu amănuntul din Germania şi are peste 1000 de magazine în Germania, Cehia, Slovacia, Polonia, Croația, Bulgaria și România.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG