Linkuri accesibilitate

Grevă spontană în România a circa 20 de mii de salariați din sectorul bugetar


În România cam 20.000 de angajați din sectorul bugetar au intrat luni într-o grevă spontană, temându-se de posibile reduceri salariale. Lucrătorii administrațiilor județene de finanțe publice din mai multe județe spun că proiectul Legii salarizării bugetare le-ar reduce salariile cu până la 20%. Ei acuză și faptul că actul normativ aflat în dezbaterea Parlamentului ar cuprinde diferențe salariale între lucrătorii din administrațiile județene și cei din aparatul central sau din direcțiile regionale. Vasile Marica, șeful sindicatului Sed Lex, a declarat pentru AP că greva s-ar putea extinde și marți, după ce el și alți lideri sindicali au încercat fără succes să obțină modificarea proiectului de lege în negocieri cu autoritățile centrale. Marica a mai spus că miercuri vor avea loc noi discuții cu ministrul finanțelor, Viorel Ștefan.

Aplicația pentru mobil/tabletă

XS
SM
MD
LG