Linkuri accesibilitate

Președinte Donald Trump declară că era decis de mult timp să-l concedieze pe directorul FBI


Fostul director FBI, James Comey, și președintele american Donald Trump

Președintele american Donald Trump a declarat că a vrut să-l concedieze pe directorul Biroului Federal de Investigații, James Comey, încă înainte de a primi o recomandare în acest sens de la adjunctul ministrului justiției. Într-un interviu cu postul de televiziune NBC, primul de la concedierea neașteptată a lui Comey, Trump a precizat că era pregătit să-l demită „indiferent de ce recomandare ar fi primit”, ceea ce, aparent, contrazice explicația inițială a administrației că James Comey a fost concediat la recomandarea noului adjunct al ministrului justiției, care supraveghează și FBI.

Explicația dată inițial de Casa Albă era că James Comey își pierduse credibilitatea ca urmare a modului cum a administrat ancheta din timpul campaniei electorale privind decizia democratei Hillary Clinton de a folosi un server privat, în timpul când era Secretar de stat. Clinton susține că declarațiile lui Comey de atunci au jucat un rol determinant în înfrângerea suferită în fața lui Donald Trump.

În interviul cu NBC, Donald Trump a confirmat, totodată, că a vorbit de trei ori cu Comey, care l-a asigurat că el, personal „nu este subiectul vreunei anchete”.

Comey coordona ancheta FBI legată de implicarea bănuită a Rusiei în alegerile prezidențiale americane de anul trecut și de posibile contacte între membri ai echipei de campanie a lui Trump și Rusia. În aceste condiții, demiterea lui Comey, pe 9 mai, a provocat un scandal politic la Washington.

Directorul în exercițiu FBI, Andrew McCabe și președintele Donald Trump
Directorul în exercițiu FBI, Andrew McCabe și președintele Donald Trump

Directorul în exercițiu al FBI a contrazis mai multe declarații ale Casei Albe privind motivele pentru care fostul director FBI, James Comey, a fost concediat. În cursul audierilor de joi, din Senat, Andrew McCabe a declarat că ancheta privind posibila implicare a Rusiei în alegerile prezidențiale americane este „foarte importantă”. Totodată el a declarat că „nu este obișnuit” ca unei persoane să i se comunice dacă este sau nu ținta unei anchete FBI.

XS
SM
MD
LG