Născută în 20 octombrie, 1996 la Chișinău. Studentă la Facultatea de jurnalism și științe ale comunicării, anul II, specialitatea Jurnalism de la Universitatea de stat din Moldova. Pasionată de comunicare, lectură, de oamenii talentați dar și de vorbirea corectă. A participat la mai multe trainiguri de jurnalism și la diferite cafenele politice. În 2016 a fost reporter la portalul de știri LiberTV. În prezent face voluntariat și scrie pentru două portaluri de știri.
Motto: „Noi, oamenii trebuie să înțelegem că uneori pierdem, alteori câștigăm, nimeni nu trișează în viața asta. Nu ar trebui să așteptăm să ni se mulțumească efortul sau să ni se înțeleagă iubirea, pur și simplu încheie niște etape. Aceste etape nu vor fi încheiate din orgoliu, neputință, mândrie, ci pur și simplu pentru că nu se mai potrivește în viața ta. Închide uşa, schimbă discul, fă curat în casă, şterge praful. Încetează să mai fii cine erai şi transformă-te în cine eşti.” (Paulo Coelho)
Luni
Am început ziua de luni cu emoții, în ciuda faptului că mi-am permis luxul să mă trezesc la ora 11.00, pentru că aveam liber de la facultate. Am luat cartea de pe noptieră și am început să citesc. Iau micul dejun și prin mulțimile de foi pe care le aveam încerc să găsesc discursul pe care l-am pregătit acum câteva zile pentru „a excela” la ora de dicție și discurs public. Timpul trece „cu pași de plumb”, iar pe mine mă bucură asta, pentru că emoțiile se amplifică cu fiecare minut care trece și vreau ca seara să vină mai greu decât de obicei. Înainte de a pleca la cursul de dicție, l-am vizitat pe finuțul meu Bogdan, care e acasă de două zile, iar bucuria mea e dublă când reușesc să-l țin în brațe sau să-i vorbesc, în limba lui, evident. Spre seară, pornesc spre centru, în PMAN mă întâlnesc cu o prietenă și începem să vorbim despre situația politica din țară, despre arestările care au avut loc, și am făcut prognoze legate de cine ar putea fi următorul „candidat” la o arestare de către CNA; am „apreciat” și discursul Corinei Fusu din Parlament, dar și comportamentul ei. Știți cum sunt jurnaliștii?! Mereu curioși și dornici să împărtășească lucrurile pe care la află, iar viața mea e așa de aproape doi ani, de când am ales să fac facultatea de jurnalism. Ajunsă la cursurile Verei Nastasiu, acolo totul fiind deja pregătit (cameră, lavalieră), au început să mă cuprindă emoțiile și nu știam cum voi reuși să țin primul meu discurs, colegii mei erau și ei emoționați și nimeni nu dorea să spargă gheața... Și aici a pornit metoda democratică a extragerii bilețelelor cu ordinea în care vom prezenta discursurile. După curs, nu întârzii să îmi văd un prieten drag, pentru a bea o cafea în oraș. Poveștile noastre din seara asta au fost despre viață, despre familie și mai puțin despre politică. După o oră de discuții, reușesc sa mă întâlnesc și cu colegul care montează primul interviu video făcut de mine, ce urmează să apară foarte curând. Ajunsă acasă pe la două noaptea, reușesc doar să îmi setez alarma pentru a doua zi dimineața și adorm instantaneu... Cam așa e viața mea de când părinții mei au plecat, iar responsabilitățile mele au crescut!
Marți
Mă trezesc cu greu la ora 5.30 dimineața, reușesc să trec cu un ochi peste interviurile pe care le am de prezentat la facultate, și după asta îmi beau cafeaua, care e inevitabilă când mă trezesc atât de devreme. Grăbită, îmi pun în geantă agenda și cartea pe care o citesc. Pornesc spre facultate, acolo aflu notele de la ultimele lucrări. Am o discuție cu d-na decan despre reușita mea de la facultate, dar și despre faptul că vreau să plec după ce termin studiile. Mi-a spus să analizez de zece ori până voi lua această decizie. La amiază, mă întâlnesc din întîmplare cu Otilia Lozovan-Culea, producătoarea mai multor emisiuni de la M1. Vorbim despre jurnalism, copii și despre alte lucruri mărunte care ne fac viața mai frumoasă. Mereu îmi spune că nu mi-am ales o profesie ușoară. Cine zice că munca de jurnalist e ușoară și că a scrie o știre e floare la ureche se înșeală. Nu te poți numi jurnalist dacă nu știi cum respiră oamenii, cum se muncește pe teren. Îmi onorez promisiunea de a ajunge la un eveniment organizat de „Ziarul de gardă” la care s-a vorbit despre libertatea presei. Mai târziu, reușesc să vorbesc cu mai mulți prieteni despre tot și despre toate. Ajunsă acasă, mă pun în pat și îmi ia din nou cartea, cu scopul de a mă inspira pentru discursul pe care îl am miercuri la ora de dicție. Spre seară, încep să îmi scriu discursul, care are ca temă: „Convinge-mă să fac asta". Am ales o temă mai apropiată sufletului meu și anume de ce e nevoie să avem o ținută lingvistica corectă. Vorbesc la telefon cu părinții mei, care sunt la 5000 de km distanță de Moldova și le povestesc cum a fost primul meu discurs, le trimit video, iar ei îmi spun cât de mândri sunt de mine :)))). Le spun și eu că îi iubesc și ca îmi e dor de ei.
Miercuri
Imediat după ce m-am trezit am deschis Facebook-ul, pentru a verifica mesajele pe care le așteptam de aseară. Ar fi trebuit să stabilesc cu prietenii mei de la București când voi merge la ei, pentru că am tot amânat această întâlnire de câteva luni bune. Încerc să îmi organizez bine ziua. Trag cu ochii peste agenda mea să văd dacă am promis lucruri și nu le-am îndeplinit. Citesc presa ca să aflu dacă CNA a mai vizitat pe cineva, dar e liniște. Accidente peste accidente în presă și asta mă pune pe gânduri. La facultate e monotonie totală, în timpul orelor gândul e departe de ce vorbește profesoara.
Aflu că mandatul lui Alexandru Tănase, președintele Curții Contituționale, a expirat, și sînt uimită că asta s-a întîmplat așa de repede Guvernul a investit-o în această funcție pe Victoria Iftodi. Seara ajung la cursurile Verei Nastasiu, am emoții și azi pentru că dacă nu ai emoții, vezi dacă nu ai murit. Cursurile ei au ceva special, dar și ea e o femeie foarte specială pentru sufletul meu, nu încetez să o admir de fiecare data când o revăd. Țin discursul și colegii îmi zic că a fost mult mai bine, profesoara mi-a zis că am reușit sa evoluez față de data trecută și asta m-a bucurat mult, dar mi-a spus și unde mai am încă de muncit. Până la urmă, suntem perfectibili în tot ceea ce facem, și în drumul nostru reușim uneori să întâlnim oameni cu adevărat minunați, care ne dau încrederea necesară pentru a face lucruri mărețe. Pornesc spre casă cu Vera și avem o discuție despre oamenii invidioși. Ajungem la concluzia că dacă acești oameni nu au ce face atunci nu-u decât sa îi invidieze pe cei care muncesc și sunt mereu la înălțime. Viața e mai frumoasa privită de la înălțime, așa că imediat îmi vine în gând ideea: „Tocurile ridică o femeie, iar cultura o înalță". Ajunsă acasă, iau laptopul si încep să redactez câteva articole pentru un prieten căruia i-am promis că îl voi ajuta. După care, încep să montez emisiunea mea de autor, pentru radio. Pe la 12 noaptea încep să scriu un comentariu pentru facultate cum că Moldova ar fi cea mai săracă țara din Europa. Mă pun în pat și mă gândesc că anul trecut în această perioadă descopeream Parisul în lung și-n lat.
Joi
E dimineață, iar razele soarelui reușesc să intre în camera mea și să mă trezească. Cu greu reușesc să deschid ochii. Realizez că am jumătate de oră să mă pregătesc pentru ca să pornesc spre facultate. Dau câteva telefoane prietenilor și stabilim o întâlnire pentru weekend. La facultate discut cu profesorii despre faptul că în ultima perioadă tot mai mulți studenți absentează.
Citesc presa, iar știrile despre mașinile de lux ale demnitarilor mi-au provocat interes. La amiază, ajung acasă. Cred că am adormit pentru câteva ore bune, iar telefonul era „roșu” de la atâtea apeluri pierdute. Revin la oamenii care m-au sunat, iar după încerc să mă concentrez la ce am de făcut pentru ziua de vineri. Iau cartea lui Osho și încep a citi. Primesc video de la cursul de discurs public și încep să îmi analizez greșelile… Închei seara cu o discuție la telefon, vorbesc despre interviul care trebuie să apară luni.
Vineri
Când am ieșit din casă era ora 7.20 și pornesc grăbită spre facultate. Ambuteiaje infinite ceea ce mă face să cred că voi întârzia la ore, dar am ajuns exact la timp. La facultate aflu de la profesorul meu că astăzi va veni prințul de Monaco la Universitate.
Citesc comentariul despre Moldova. Îmi notez ce lucrări individuale am de făcut pentru săptămâna care vine, și îmu dau seama că și acest weekend e „plin de lucrări” pentru facultate.
Vorbesc cu părinții și le zic că aș avea nevoie de o vacanță departe de Moldova, de când m-am reîntors de la ei, gândul e doar la Londra. Dar ei îmi amintesc de reponsabilitățile pe care le am. Nu întârzie să apară și întrebările despre facultate, că ceea ce ține de cursurile de dicție le povestesc fără să mă mai întrebe, pentru că acolo fac totul din plăcere. Renunț mereu la lucrurile care nu îmi plac, am învățat cu timpul să zic că nu vreau să fac anumite lucruri, sau că vreau să le fac, și am motivele mele, fără a oferi explicații oamenilor.