Linkuri accesibilitate

Ultima zi a campaniei electorale pentru turul al doilea al prezidențialelor în Franța


Astăzi este ultima zi în care își pot face publicitate electorală candidații la președinția Franței. Vineri la miezul nopții se vor încheia oficial campaniile centristului Emmanuel Macron și ultranaționalistei Marine Le Pen, care se vor confrunta duminică în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Sondajele de opinie prevăd victoria lui Macron la diferență de aproximativ 20 de puncte procentuale. Joi procurorii de la Paris au spus că au început o anchetă în baza plângerii candidatului centrist că rivala lui ar fi răspândit cu bună-știință știri false despre el, încercând să-l compromită. Plângerea s-a bazat pe afirmația lui Le Pen, făcută miercuri, că Macron ar putea avea un cont off shore în străinătate. Joi Macron a primit sprijinul fostului președinte american Barack Obama. „Pentru că alegerile franceze sunt așa de importante, vreau să știți că vreau ca Emmanuel Macron să vă conducă înainte. Trăiască Franța!”, a spus Obama într-o adresare către alegătorii francezi.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG