Linkuri accesibilitate

Sute de oameni protestează la București împotriva grațierii faptelor de corupție VIDEO


București, Piața Victoriei, protest împotriva grațierii faptelor de corupție, 3 mai 2017

Sute de persoane protestează la București, în fața sediului guvernului din Piața Victoriei, împotriva votului de miercuri din comisia juridică a Senatului, care a probat amendamentul prin care pot fi grațiate și faptele de corupție.

„Nu vrem să fim o nație de hoți”, au scandat între altele cei circa 1500 de protestatari adunați în Piața Victoriei la orele nopții.

Un protest spontan a avut loc și la Brașov, în fața prefecturii, relatează Agerpres.

Miercuri, majoritatea social-democrată din Comisia juridică a Senatului român a votat pentru includerea faptelor de corupție, cum ar fi luarea și darea de mită sau traficul de influență, printre infracțiunile care pot fi grațiate. Amendamentul fusese formulat de senatorul PSD, Serban Nicolae, si de fostul președinte, astăzi senator, Traian Băsescu, la proiectul legii gratierii, înaintat de guvern, relatează Hotnews.

Amendamentul prevede grațierea pentru infractiunile comise până la data de 1 ianuarie 2017, a precizat Serban Nicolae, presedintele comisiei juridice. Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor, sunt 246 de persoaneîn închisoare, condamnate pentru coruptie.

XS
SM
MD
LG