Linkuri accesibilitate

Alexandr Dughin şi ideologia ultraconservatoare a eurasianismului

Sub titlul „Destin eurasianist”, a apărut, de curînd, la Editura bucureşteană Mica Valahia un amplu volum de scrieri, semnate de controversatul teoretician ultraconservator rus, Alexandr Dughin. Traducătorul în limba română, Iurie Roşca din Moldova, este autorul unui text introductiv şi a unor comentarii empatice şi note explicative, în care îşi exprimă adeziunea la doctrina aşa numitului eurasianism dughinist.

Despre Alexandr Dughin s-a mai scris în ultimii ani în spaţiul lingvistic românesc; unele lucrări i-au fost şi traduse (Bazele Geopoliticii şi viitorul geopolitic al Rusiei, Editura Euroasiatica, Bucureşti, 2010), iar teoriile sale au stîrnit un ecou favorabil nu numai în rîndurile unor protocronişti (Ilie Bădescu, Tratat de Geopolitică, Editura Mica Valahie, vol. I-II, Bucureşti, 2004), ci şi în anumite cercuri naţionaliste şi ortodox-fundamentaliste din România.

În primul deceniu după prăbuşirea Uniunii Sovietice, Alexandr Dughin (născut în 1962) a încercat să înlocuiască vechea ideologie leninistă cu ceva nou, descoperind aşa numitul naţional-bolşevism, concept propagat după primul război mondial de către germanul Ernst Niekisch (1889-1967). Împreună cu un alt exaltat naţionalist, Eduard Limonov, fusese dealtfel şi unul dintre cofondatorii Partidului Naţional-Bolşevic din Rusia. Ulterior, Dughin s-a distanţat de Limonov şi a înfiinţat în 2002 propria sa organizaţie antiliberală şi antioccidentală, Partidul Eurasia (transformat mai tîrziu în Mişcarea pentru Eurasia). Organizaţia este concepută în spiritul Noii Drepte din apusul european. Teoria eclectică a lui Dughin este un amestec de naţionalism slavofil cu religia ortodoxă, de exaltare a ţarismului şi stalinismului imperialist, ambalat în straiele unor concepte preluate din scrierile lui René Guénon, Julius Evola, Mircea Eliade, Corneliu Zelea Codreanu, Carl Schmitt, Arthur Moeller van den Bruck („Al Treilea Reich”, 1923), Oswald Spengler („Declinul Occidentului”, 1918), Alain de Benoist sau Armin Mohler („Revoluţia conservatoare în Germania. 1918-1932”, 1949; – fostul consilier al primului ministru bavarez, Franz Jose Strauß, a vizitat în mai 1968 România, iar Securitatea a suspectat delegaţia din care făcuse parte şi Mohler că ar fi avut sarcina de a „diminua” propagandistic vizita oficială a presedintelui francez de Gaulle, invitat de Ceauşescu – cf. ACNSAS, MFI 49713, vol. 1, ff. 50-53).

De remarcat este că Dughin îşi revendică gîndirea ideologică şi din scrierile conservator-ezoterice şi metafizice ale unui „filozof-aventurier român”, Jean Pârvulescu (1929-2010). Într-un eseu publicat în revista sa „Arktogaia“, intitulat „Steaua imperiului invizibil” (titlul fiind omonim cu un roman al lui Pârvulescu), Dughin expune indirect şi viziunea sa geopolitică asupra unui vast imperiu.

Schmittomania ultraconservatorilor şi tradiţionaliştilor

Volumul, apărut acum la Bucureşti, cuprinde principalele teze dughiniste – cea „de-a Patra Teorie Politică“ (tridimensională bazată pe elemente de teologie, etnosociologie şi geopolitică) – inspirată, în linii esenţiale, din modelul „spaţiului mare“ (Großraum), schiţat de Carl Schmitt (1888-1985). Teoriile „spaţiului mare“ ale lui Schmitt aveau în vedere crearea unui imperiu pan-european extins al cărui centru urma sa fie Germania. Aceste idei erau folosite ca justificare a expansionismului hitlerist şi cucerirea şi extinderea „spaţiului vital“ al rasei superioare (ariene, nordice, germane).

Cuprins de o adevărată schmittomanie (ca de altfel şi mulţi teoreticieni conservatori din vest şi est care-l consideră pe Carl Schmitt drept un filozof vizionar), Dughin reinterpretează, inversează şi adaptează teoriile modelului german la realităţile Rusiei. Astfel, Dughin defineşte „eurasianismul“ ca o cale de realizare a unui vast imperiu care integrează Rusia şi Europa. Centrul acestui imperiu se va afla într-o Rusie idealizată ca o vatră a tradiţionalismului creştin ortodox, descrisă ca un exponent al unei multipluralităţi globale în stare să stopeze ideologia occidentală, multiculturală, pro-americană şi liberală. „Iată“ , remarcă Dughin cu ironie, „de ce noi nu putem iubi Europa doar aşa ca pe nişte străini bolnavi incurabili, ca pe nişte leproşi, ca pe nişte ticăloşi, ca pe nişte criminali, ca pe nişte otrepe. O putem iubi, dar este vorba de o dragoste euroasianistă aparte. Suntem chemaţi să transferăm Occidentul în Orient“ (p. 212).

Dughinismul este un răspuns polemic şi o contrareacţie ideologică amalgamată la adresa liberalismului occidental postbelic, extins în urma mişcărilor anti-autoritare din 1968, cu similitudini evidente în teoriile Noii Drepte (a se vedea teoria „etnopluralismului” a francezului Alain de Benoist), în formulele programatice ale Frontului Naţional din Franţa şi în cele ale partidului Alternativa pentru Germania (AfD), în conceptul de „iliberalism” elaborat de Viktor Orbán în Ungaria sau în naţionalismul conspiraţionist al unor cercuri conservatoare, apropiate Partidului Lege şi Dreptate (PiS) din Polonia.

Respingerea ideilor Revoluţiei Franceze („o adevărată porcărie”), a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi Iluminismului, a globalismului (considerat „regatul Antihristului”), liberalismului, postmodernismului şi a Statelor Unite („ţara răului absolut”) poate fi înfăptuită doar printr-un „război de gherilă”, extins şi-n „spaţiul virtual”. „Viitorul” din care trebuie să „dispară inevitabil” sistemul pluralist-liberal, imaginat de Dughin, „va deveni posibil dacă vom reuşi să distrugem lumea actuală” (p. 529).

Traducătorul şi comentatorul Iurie Roşca, contextualizînd dughinismul, încadrează Moldova în spaţiul (teoretic) eurasianist, considerînd actualul stat drept „o parodie sinistră a modelului occidental” în care acţionează „eurolatrii autohtoni, obsedaţi de mitul integrării europene şi al globalizării” (p. 381-382).

În ce măsură a influenţat teoria lui Dughin politica actuală a Kremlinului este un alt capitol, asupra căruia nu ne putem opri pentru că ar depăşi limitele impuse de această sumară prezentare a volumului „Destin eurasianist”.

*** Alexandr Dughin: Destin eurasianist. (Antologie). Traducerea din limba rusă, introducere şi comentarii de Iurie Roşca, Editura Mica Valahie, Bucureşti, 2017, 568 pp.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG