Linkuri accesibilitate

Ucraina sistează livrările de energie electrică în localitățile regiunii Luhansk care se află sub controlul separatiștilor pro-ruși


În Ucraina, compania de stat de distribuție a energiei electrice a anunțat că sistează livrările în localitățile regiunii Luhansk care se află sub controlul separatiștilor pro-ruși. Șeful companiei Ukrenergo, Vsevolod Kovalciuk, a spus că livrările au fost sistate din cauza datoriilor, care s-ar ridica la 200 de milioane de dolari. Anunțul a înfuriat Rusia, care a spus că sistarea ar fi motivată politic și ar încălca prevederile acordurilor de la Minsk pentru oprirea războiului din estul Ucrainei. Potrivit agenției Interfax, guvernul rus a anunțat că Rusia va prelua furnizarea curentului electric în Luhansk. Ucraina sistase livrările în regiunile controlate de separatiști și în 2015, tot din cauza datoriilor. În martie anul acesta, Kievul a impus o interdicție de comerț cu aceste regiuni.

XS
SM
MD
LG