Linkuri accesibilitate

În acest an, scrutinul prezidenţial din Franţa este de zeci de ori mai important decît scrutinele precendente. Pînă acum, nu se întîmpla foarte des să fim cu ochi pe Franţa, care chiar dacă este foarte importantă, este, din păcate, oarecum departe de preocupările politicii noastre externe. Scrutinul care a avut loc este important mai ales pe fundalul anului 2016. Referendumul (Brexit) din Regatul Unit a făcut din 2016 un an trist pentru Uniunea Europeană. Pe lîngă Brexit, a mai fost şi referendumul din Olanda privind Acordul de Asociere UE-Ucraina care a pus în mare dificultate politica de vecinătate a UE.

Dar iată că în anul 2017 vocile sănătoase din interiorul UE prind contur. Acum o luna în urmă au avut loc alegerile parlamentare din Olanda, acolo unde partidul premierului Mark Rutte a obţinut o victorie sigură împotriva liderului de extremă dreaptă Geert Wilders. În Franţa, cu mare regret, avem partide poluliste de extremă şi pe dreapta şi pe stînga. Atît candidatul de extremă dreaptă Marine Le Pen, cât şi cel de extremă stîngă Jean-Luc Melenchon au optat pentru ieşirea din UE, reîntoarcerea controlului la graniţele naţionale, ieşirea din blocul militar al NATO şi bineînţeles o cooperare mai strînsă cu Rusia. Şi în Germania există astfel de forţe, fie este vorba despre Alternativa pentru Germania fie partidul de stînga.

Ceea ce uneşte aceste trei ţări este că în toate au loc alegeri în acest an şi care pot schimba radical felul în care poate arată Uniunea Europeană. La fel, aceste state fondatoare ale UE, de rând cu Italia, Austria, Grecia, Spania, etc, au partide populiste destul de puternice care reprezeinta un pericol eminent pentru proiectul Uniunii Europene – proiect care a reuşit să asigure pacea şi bunăstarea Europei de la mijlocul secolului trecut. Mai există o dimensiune care uneşte aceste partide: simpatia faţă de Kremlin – pentru că cine se aseamănă se adună. Mulţi dintre liderii partidelor de extremă nu s-au ruşinat să cocheteze deschis cu acţiunile subversive ale Rusiei în UE sau să aprecieze pozitiv anexarea ilegală a Crimeei. Mai mult că atît, unii, cum ar fi Frontul Naţional condus de Marine Le Pen, au “împrumutat” bani din Rusia pentru campanie.

Revenind la Franţa, putem trage cîteva concluzii după primul tur. Prima şi cea mai importantă este că Le Pen are foarte puţine şanse să cîştige în faţă centristului Emmanuel Macron. De fapt, Le Pen poate atinge un maxim de 40% în turul doi, chair dacă sondajele spun că al doilea tur se va sfîrşi cu 65% / 35% în favoarea lui Macron. Doi, societatea franceză este destul de polarizată, poate chair atît de polarizată cum a fost şi în Moldova în timpul scrutinului prezidenţial. Această polarizare a generat o prezenţă la vot destul de mare (76,21%) care este de altfel tipică pentru Franţa. Trei, sistemul de facto bipartisan care a existat în Franţa începînd cu anii ‘80 a căzut. Orice scrutin era o cursă între conservatori (republican) şi socialişti, iar în acest an nici unul dintre ei nu a ajuns în turul doi. Patru, preşedintele nu poate face prea mult dacă nu are sprijinul parlamentului. În iunie vor avea loc alegeri parlamentare care vor arată dacă viitorul preşedinte îşi va exercita atribuţiile pe deplin sau va exista un proces de coabitare (cohabitation).

Cel mai important însă, este faptul că probabila victorie a lui Macron ascunde în sertar chestiunea Frexitului şi întăreşte alinata franco-germană care este existenţială pentru proiectul Uniunii Europene dar şi pentru capacitatea UE da a face faţă unor presiuni din afară.

XS
SM
MD
LG