Linkuri accesibilitate

După Al Doilea Război Mondial, Stalin a făcut tot posibilul pentru a-și menține un control cât mai strict asupra diferitelor partide comuniste. Oficial, Cominternul fusese dizolvat în 1943, dar Kremlinul continua să direcționeze fostele secțiuni naționale ale acestei tentaculare organizații prin Secția Externă a PCUS, ca și prin alte canale vizibile și invizibile. Cominformul, respectiv Biroul Informativ al partidelor comuniste și muncitorești, a fost înființat în toamna anului 1947.

El a reprezentat o tentativă de instituționalizare a dominației sovietice asupra partidelor comuniste din Europa de Est și Centrală, precum și asupra celor două partide importante din Europa de Vest (francez și italian). La conferința de fondare a Cominformului, desfășurată în mare secret în Polonia, au participat liderii comuniști din URSS, Iugoslavia, România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehoslovacia, Franța și Italia. Stalin era reprezentat de Jdanov, Malenkov și Suslov. Deci era vorba de o organizație limitată la aria europeană, și chiar și așa, se nota absența unor partide precum cel grec (direct implicat în războiul civil din țară), cel spaniol sau, nu mai puțin simptomatic, cel est-german.

La conferința din 1947, delegații iugoslavi (Milovan Djilas, Edvard Kardelj, Aleksandar Ranković) au îndeplinit indicațiile sovietice și au declanșat un atac virulent împotriva comuniștilor italieni și francezi, acuzați de „capitulare” și lipsă de spirit revoluționar. Era de fapt vorba de un joc politic imaginat de Stalin, care urmărea să-i izoleze pe iugoslavi de potențialii aliați în clipa unei iminente rupturi între Moscova și Belgrad. În zelul lor hiper-revoluționar, iugoslavii nu și-au dat seama că erau simpli pioni manevrați de sovietici, deci de Stalin, care, încă din anii războiului, începuse să aibă dubii în privința comuniștilor iugoslavi.

Ceea ce Stalin îi reproșa lui Tito nu era deficitul de leninism, ci ambiția de a deveni liderul noilor state sovietizate, mai ales în Balcani. Așadar, păcatul iugoslavilor era legat de convingerea lor că, fiind singurii care veniseră la putere fără suport militar și politic sovietic, aveau dreptul să-și fixeze de sine stătător prioritățile, inclusiv în relațiile cu celelalte state în curs de comunizare. Inițial surd, conflictul dintre Tito și Stalin capătă proporții în primăvara anului 1948, când între cei doi dictatori are loc un schimb de scrisori din ce în ce mai iritate. Între altele, Biroul Politic sovietic, adică Stalin și acoliții săi imediați, îi reproșa lui Tito refuzul de a accepta necondiționat „sfaturile” consilierilor sovietici. În plus, iugoslavii erau criticați pentru „aventurism” în politica externă și, lucrul cel mai grav, „lichidatorism” în ceea ce privea poziția dominantă a partidului comunist. La rândul său, Tito răspundea mimând un filosovietism total. În realitate, însă, el refuza să abdice în fața diktatului sovietic. Este perioada când redacția revistei Cominformului, Pentru pace trainică, pentru democrație populară, se afla la Belgrad. Această redacție era de fapt centrul din care se urzeau firele complotului pentru răsturnarea lui Tito. Redactorul-șef inițial a fost Pavel Iudin, coautor al Scurtei biografii a lui Stalin și unul dintre cei mai acerbi propagandiști sovietici (membru al CC al PCUS, ulterior ambasador la Beijing). În aceste condiții, când relațiile sovieto-iugoslave se deteriorează catastrofic, se decide mutarea sediului Cominformului, respectiv al redacției sus-amintite, la București (a funcționat într-un ansamblu de clădiri bine păzit de pe strada Valeriu Braniște). Urmașul lui Iudin și unul din principalii consilieri ai conducerii PMR a fost Mark Borisovici Mitin, membru al CC, alt coautor al hagiograficei Scurte biografii.

În vara anului 1948 are loc o nouă conferință la vârf a Cominformului, la care liderii iugoslavi refuză să participe. Este adoptată prima rezoluție împotriva lui Tito și se declanșează o furibundă campanie de denunțare a presupusei devieri titoiste. Întreaga istorie a războiului de partizani din Iugoslavia este rescrisă spre a servi noilor legende confecționate la Kremlin. În loc să se supună sinistrei practici a autocriticii, iugoslavii răspund la rândul lor utilizând metode staliniste pentru a se apăra împotriva lui Stalin. Agenții sovietici sunt neutralizați, mulți dintre cei care susțin rezoluția Biroului Informativ sunt arestați și deportați în diverse lagăre de concentrare.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG