Linkuri accesibilitate

Invitata emisiunii este Doina Stimpovschi .

„Publicația online moldnova.eu trece în revistă perchezițiile privind licitațiile trucate de la Fondul pentru Eficiență Energetică (FEE) și subliniem că acestea au vizat un singur funcționar - șeful Direcției generale energetică din cadrul Ministerului Economiei, Călin Negură, tot el fost șef al Fondului. În articol scoatem în evidență profiturile acestuia, pe care le-a obținut când a condus instituția. Astfel, acesta avea un salariu de 41.000 de lei și mai încasa lunar aproape 44.000 de lei în calitate de reprezentant al statului în cadrul mai multor întreprinderi. Așadar, singurul funcționar vizat în dosarul licitațiilor dubioase de la Fondul pentru Eficiență Energetică încasa lunar 85.000 de lei de la stat. Alte informații despre funcțiile pe care le-a ocupat și veniturile pe care le-a avut Călin Negură în ultimii ani găsiți pe moldnova.eu.

Relația dintre Rusia și statele din fosta Uniune Sovietică este, de obicei, descrisă prin intermediul a două abordări analitice. Prima abordare presupune că aceste țări sunt pur și simplu „marionete“ ale politicii externe ruse și rolul lor ar putea fi, în general, neglijat. Potrivit celei de-a doua abordări, fostele țări sovietice au propriile lor interese care se bazează exclusiv pe activități de contrabandă și șantajul comunității internaționale prin crearea tensiunilor în teritoriu. Pentru a explica relația dintre Rusia și Transnistria însă este mai potrivit modelul relației „patron-client”, o abordare analitică neutră pe care Andrei Deviatkov o explică într-un articol pe care îl găsiti accesand site-ul nostru.

Tot acolo aflați povestea unui copil nefericit. Ariadna a împlinit recent 2 ani, însă nu poate nici vorbi, nici merge, nici măcar să stea pe scaun de una singură. În timpul nașterii, micuța s-a asfixiat ceea ce a dus la apariția paraliziei cerebrale și a epilepsiei. Fetița poate fi vindecată printr-un tratament chirugical în Turcia care costă 27.000 de dolari, bani pe care familia Ariadnei nu-i are. Familia fetiței a reusit sa adune abia 6.000 de dolari. Cei care ar vrea să ajute familia Strâmbeanu, o pot contacta pe mama Ariadnei a cărui număr de telefon este afișat în articolul publicat pe moldnova.eu.

Un alt articol semnat de reporterii noștri îl are în prim-plan pe Alexandru Buduluța, absolventul școlii de pilotaj din Kaluga. A reușit să zboare atât cu avioane cu motor, cât și cu cele de reacție, însă cea mai mare pasiune rămâne a fi zborul cu parapanta. Nici chiar accidentele prin care a trecut nu l-au făcut să renunțe la pasiunea sa.

Totodată, vă invităm să citiți în curând pe siteul nostru cum se văd confruntările politice de la Chișinău în raioanele țării. Mai mulți președinți de raioane au vorbit despre disputele privind sistemul electoral, dar și au comentat apelurile șefului statului privind organizarea unor proteste masive.”

[Transcriere: Nicu Gușan]

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG