Linkuri accesibilitate

În regiunea transnistreană joi au avut loc exerciții militare de tragere cu muniție de luptă


În regiunea transnistreană joi au avut loc exerciții militare de tragere cu muniție de luptă la care au participat artileriști, echipaje ale tancurilor, precum și divizii de infanterie motorizată din cadrul armatei transnistrene.

Un comunicat al departamentului de apărare de la Tiraspol anunță că exercițiile au fost monitorizate și de șeful Grupului operativ de trupe ruse dislocat în stânga Nistrului Dmitri Zelenkov.

Scenariul aplicațiilor militare spunea că „trupele dușmanului au traversat frontiera cu tehnică blindată”, însă în urma focului masiv deschis de partea transnistreană „dușmanul a suferit pierderi considerabile și a fost nevoit să se retragă”, anunță comunicatul.

Cu câteva zile mai devreme în regiune au avut loc și aplicații militare ale operatorilor de comunicații din cadrul Grupului operativ de trupe ruse, care au exersat folosirea în condiții de luptă a comunicării prin relee radio, prin unde și prin satelit și au testat mai multe echipamente moderne de comunicații primite recent de districtul militar vestic, anunță un comunicat al ministerului rus al apărării.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG