Linkuri accesibilitate

O Europă mai mică e o Europă mai slabă (II)


Traian-Ungureanu-blog-2016
Traian-Ungureanu-blog-2016

Recent, Uniunea Europeană a pozat festiv la Roma, unde au fost aniversați solemn 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, primul document internațional care a deschis drumul spre o formă de colaborare organizată în Europa de după război. Aniversarea e importantă dar n-a avut parte de vremuri tocmai fericite pentru UE. Imediat după festivitățile de la Roma a venit scrisoarea oficială care va pregătește despărțirea de Marea Britanie. Simultan, o altă decizie, de astă dată luată de UE și nu chiar deschis afișată, a pus bazele a ceva ce se cheamă ”Europa cu două viteze”. Pe scurt, o Uniune Europeană în care statele vechi și dezvoltate fac jocurile iar statele noi ale Estului privesc de la distanță și încearcă să se facă rost de bunăvoința sau favorurile celorlalți.

Dacă tot ne aflăm la ora despărțirilor, atunci trebuie spus că sub ambalajul ornamentat care înconjoară formula ”Europa cu două viteze” se ascunde un al doilea divorț. Mai precis, un soi de divorț nepronunțat adică o coabitare în care soții, Vestul și Estul, se văd, discută civilizat dar nu mai sînt legați. Cu o formulă extremă dar nu complet deplasată, ”Europa cu două viteze” e un Brexit camuflat. Estul pierde din importanță și are dreptul să se creadă în nesiguranță la prima criză de proporții. Ascunsă în falduri retorico-birocratice tipice pentru birocrația UE, despărțirea de Est nu mai e o ipoteză neverosimilă. Deloc întîmplător, noua situație în relațiile Vest-Est poate fi discutată exact în termenii care trebuie folosiți și atunci cînd e vorba de problemele în relația Marea Britanie-UE. Asta înseamnă că, din nou, nici statele vestice ale UE, nici statele estice ale UE, nu sînt totuna cu Europa dar că relația va modifica cursul viitor al Europei. Un Est pus la margine va fi vulnerabil în fața Rusiei și va căuta protecție în afară: fie în falanga atlantică dominată de Statele Uunite și Marea Britanie, fie într-o înțelegere cu Rusia. Însă, mai important e altceva: suma.

Dacă punem laolaltă problema britanică și problema estică a Europei, vom ajunge ușor la observația că rezultatul e periculos de fragil. Despărțirea de Marea Britanie și diminuarea relațiilor cu Estul micșorează și slăbesc Europa. Nu Uniunea Europeană ci Europa. Tot spațiul dintre Reykjavik și Tbilisi se fragmentează strategic și e pîndit de imprevizibil. La rîndul ei, UE devine un conglomerat retras pe orbita germană, după ce a pierdut sau și-a abandonat flancurile vestic și estic. E greu de crezut că formula va garanta un viitor sigur, prosper și pașnic.

După 60 de ani, Uniunea Europeană intră într-o situație critică de care nu e deloc străină și pentru care nu poate invoca prea multe scuze. În fond, deciziile și direcția stabilite la Berlin și Bruxelles au provocat, în mare parte, problemele de azi și de mîine ale Europei. Pe de o parte, tentația centralistă a împins UE spre formula statului unic și asta a grăbit conflictul cu și apoi despărțirea de Marea Britanie, cel mai aparte și mai sensibil la suveranitate stat al Europei. Pe de altă parte, rezervele vechi față de Est nu au dispărut niciodată și nucleul franco-german a găsit, cu o comoditate neîngăduită, că nu pierde mare lucru dacă ține la coadă Estul. Acum, UE poate, încă, emite zgomote optimiste dar problemele cu Marea Britanie și cu Estul nu vor întîrzia să semnaleze regresul. Pur și simplu, Europa nu poate merge mai bine, dacă se reduce la definiții din ce în ce mai restrînse.

XS
SM
MD
LG