Linkuri accesibilitate

Opoziția împotriva uninominalului


Liderii PAS, PPDA și PLDM au spus că vor organiza proteste dacă guvernarea nu renunță la ideea modificării codului electoral.

Liderii partidelor de opoziție PAS, Platforma DA și PLDM, care se opun votului uninominal încă din momentul în care abia se zvonise că democraţii ar avea intenţia să-l promoveze, au adăugat astăzi o nouă critică ideii. Proiectul de lege publicat de democraţi este atât de plin de lacune, au spus cei trei, încât cu greu le vine să creadă că ar exista o intenţie adevărată de a-l promova.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:04:32 0:00
Link direct

Una din lacunele la care indică cei trei e că proiectul ar permite redesenarea circumscripţiilor electorale cu doar trei luni înainte de scrutin. Pare a fi o portiţă deschisă pentru schimbarea regulilor de joc în timpul jocului, au spus cei trei lideri de opoziţie.

Înainte de a se lansa în cursă, candidaţii vor trebui să obţină un certificat de integritate. Dar instituţiile care vor fi abilitate să efectueze această certificare sunt suspectate de cei trei de a se afla sub control politic, prin urmare ar putea să se dedea anumitor abuzuri.

La fel, spune Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru, a lăsa la discreţia CEC-ului să reglementeze participare diasporei la următorul scrutin, reglementare care în proiect apare sub tradiţionala formă de „preînregistrare prealabilă”, ar însemna să limitezi, la fel cum s-ar fi întâmplat în prezidenţiale, precizează liderii opoziţiei, dreptul la vot a acestei categorii de cetăţeni.

Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru
Maia Sandu, Andrei Năstase și Viorel Cibotaru

„Întrebarea este dacă autorii documentului sunt doar incompetenţi şi ignoranţi sau dacă şi-au propus să scandalizeze societatea în mod intenţionat, aruncând în discuţie un proiect atât de prost. Cel mai probabil strategia lor e să promoveze ulterior un alt proiect, la fel de nociv,” a spus Maia Sandu.

În viziunea celor trei lideri de partide, democraţii au lansat uninominalul ca să obţină măcar sistemul mixt.

„Ţinta reală a acestei iniţiative este sistemul mixt electoral pentru că doar într-un sistem mixt Plahotniuc poate accede în parlament. În nici o circumscripţie din Republica Moldova el nu are şanse să treacă în parlament,” a explicat Andrei Năstase.

Spre deosebire de uninominal, sistemul mixt pare să fie mai pe placul unor forţe politice existente în parlament. Nu şi pentru cei trei lideri ai opoziţiei, însă, care spun că necesară cu adevărat ar fi doar perfecţionarea sistemului actual, eventual prin deschiderea listelor, ca alegătorul să poată alege din garnitura de partid persoana care îi inspiră mai multă încredere.

Ei s-au declarat hotărâţi să organizeze măsuri de protest, dacă democraţii vor continua demersurile pentru promovarea unuia din cele două sisteme electorale scontate de ei.

La două zile de la publicare, proiectul democraţilor prin care ar urma să se înfăptuiască trecerea de la sistemul electoral proporţional la cel uninominal şi-a atras deja mai multe critici din partea societăţii civile.

Directorul executiv al Asociaţiei pentru democraţie participativă ADEPT, Igor Boţan, spune că proiectul democraţilor exclude cu desăvârşire votul din regiunea transnistreană. „Potrivit Constituţiei, regiunea transnistreană este parte componentă a Republicii Moldova. Dacă acest proiect prevede că în regiune deocamdată nu se pot organiza alegeri, asta înseamnă de fapt să excluzi din procesul de vot peste 300 de mii de cetăţeni”, a explicat el.

Analistul politic Nicole Negru, editorialist la „Ziarul Naţional”, indică la o altă gravă la părerea sa lacună a proiectului – posibilitatea de revocare prin referendum local a mandatului:

„Este o momeală asta pentru cetăţeanul neinformat. Dar Constituţia nu permite aşa ceva”, explică analistul, care mai atenţionează că propunerea democraţilor va lipsi de reprezentare parlamentară segmente importante ale societăţii, cum ar fi de exemplu curentul unionist.

Ideea în sine a trecerii la votul uninominal, care deocamdată nu pare să aibă suficient sprijin parlamentar pentru a fi adoptată, este văzută cu ochi răi mai ales de cei care cred că ar fi o invenţie a democraţilor ce serveşte interesului de a rămâne la putere şi după alegerile parlamentare din 2018, în ciuda declinului din sondaje.

Europarlamentara Monica Macovei a atenţionat acum câteva zile că introducerea acestui vot ar fi periculoasă pentru Republica Moldova întrucât „oligarhii ar putea să cumpere voturile prin diverse metode, cu bani mulți.”

Înregistrat acum două zile în legislativ, proiectul democraţilor nu a fost deocamdată dezbătut în vreun eveniment public, aşa cum a promis puterea să procedeze înainte de a se lua vreo decizie. Nu se mişcă dezbaterea nici în grupul de lucru care a fost creat de speakerul Andrian Candu, după ce ong-urile care ar fi urmat să participe au spus că nu vor accepta decât discuţiile despre îmbunătăţirea legislaţiei electorale existente, iar nevoia unui alt sistem ar putea să fie examinată doar după 2018, cu aplicare din 2022.

Previous Next

XS
SM
MD
LG