Linkuri accesibilitate

Cum decurge amnistierea rusească a „ilegalilor” moldoveni?   


La centrul pentru migranți din Moscova
La centrul pentru migranți din Moscova

Peste mai puțin de o săptămână, la 20 martie, expiră perioada în care autoritățile ruse vor ierta încălcările legate de regimul de ședere pentru cei aproximativ 250 de mii de migranți moldoveni care se află acum în Federația Rusă. Înțelegerea (despre care președintele Igor Dodon spune că a negociat-o cu omologul său rus, Vladimir Putin) îi vizează și pe alți 17 mii 500 de cetățeni ai Republicii Moldova care au interdicție de a intra în Rusia. Cum va fi aplicată în cazul lor zisa ,,amnistie” și cum funcționează măsura?

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:05:19 0:00
Link direct

Dacă au încălcat regimul de ședere, dar nu au părăsit între timp teritoriul Federației Ruse, cetățenii moldoveni sunt îndemnați să treacă pe la oficiile de migrație unde li se aplică o ștampilă în pașaport, ca și cum ar fi traversat frontiera. Asta îi scapă de expulzare și inevitabila interdicție de intrare pe teritoriul Federației Ruse, spune Maxim Lebedinschi, consilierul în domeniul juridic al președintelui Dodon.

În cazul cetățenilor Moldoveni care se află în Moldova și au încălcat legislația migrațională a Federației Ruse, amnistia va funcționa începând cu ziua de mâine. Iar cei care sunt vizați de această măsură trebuie doar să verifice zilnic pagina de internet a autorității migraționale rusești, să introducă numărul personal de identificare din pașaport și să vadă dacă se regăsesc în lista celor cărora li s-a restabilit dreptul de a intra în Federația Rusă, explică Maxim Lebedinschi:

„Pentru dumnealor este o procedură specială. De mâine, poimâine aproximativ, zilnic urmează să-și verifice datele. Aceste date sunt prelucrate de către Serviciul Federal de Securitate a Federației Ruse și se verifică serviciului Federal de Migrare. Prin colaborarea dintre aceste două organe se notează persoanele cărora li se lichidează această interdicție.”

Dacă însă sunt acum în Moldova, dar din cauza interdicției, au intrat în Federația Rusă prin Belarus, este exclus că vor fi iertați de autoritățile ruse. Lucru valabil și pentru situațiile în care interdicția a fost întărită de instanța judecătorească. Simplu spus, măsura aplicată cu titlu de excepție pentru cetățenii moldoveni este valabilă doar în cazul persoanelor care nu au respectat regula de ședere legalizată pe durata a 90de zile în Federația Rusă, după care următoarele 3 luni să le fi petrecut în Moldova. Adică derogarea îi vizează doar pe cetățenii care nu s-au conformat acestei reguli, nu și pe alții care au interdicții din alte motive.

Mulți dintre migranții moldoveni care s-au pomenit cu interdicție în pașaport știau că după trei luni trebuie să iasă din Federația Rusă, dar plecau pentru o singura zi, ceea ce oricum este o încălcare a regulilor pentru muncitorii migranți stabilite în 2015.

Așa făcea și Aliona Danilova. Tânăra muncește de cinci ani în Federația Rusă iar recent s-a căsătorit cu un cetățean rus și a aflat că, de fapt, a încălcat condițiile de ședere. Ea spune că și-a trimis soțul să verifice dacă funcționează ,,amnistierea” despre care a aflat pe rețelele de socializare. În oficiile centrale, unde sunt și alți cetățeni de alte etnii, informația este negată. Despre ea însă vorbesc unii angajați, care le spun ,,pe ascuns” moldovenilor ce să facă, susține Aliona Danilova:

„I-au spus că nu știu nimic despre amnistie și că pentru cetățenii moldoveni sunt aceleași reguli ca și pentru toți ceilalți. A doua zi însă, când s-a dus iar să întrebe, una din angajate i-a zis că a auzit ceva și i-a dat altă adresă, la un alt birou. A mers acolo și într-adevăr s-a confirmat că există posibilitatea de rezolvare a problemelor. Trebuie doar ca persona care a încălcat regimul de 90 de zile să meargă la ei și acolo i se legalizează încălcarea, ca să poată trece vama fără a primi interdicție de intrare înapoi.”

În mediul online, care dezbate intens subiectul, înțelegerea neoficială dintre Igor Dodon și Vladimir Putin este prezentata ca o soluție care ar privilegia doar anumiți cetățeni. Svetlana Hariton este acum în Federația Rusă, unde a ajuns prin Belarus. Ea crede că dacă și funcționează, atunci zisa amnistie nu trebuie să avantajeze doar pe unii cetățeni:

„Mie n-or să-mi scoată zapretul și de acum mai departe nu știu ce să fac. După câte am înțeles, în așa caz, că eu am fost întoarsă de la aeroport și m-am întors înapoi prin Belarus, bielorușii mi-au dat voi, am venit și dacă pe mine mă prind, pot să mă închidă pe patru ani de zile. Acum e problema că eu mă tem să mă întorc, nu știu cum o să ajung să trec vama rusească. Dacă aș putea să mă întorc în Moldova, m-aș adresa la un avocat. Vor aici în Rusia, dar dacă aici să te adresezi, dumneavoastră vă închipuiți cât o să coste.”

Mai multe persoane cu care am stat de vorba despre promisa amnistie și cauzele situației la care s-a ajuns, mi-au spus că legalizarea în termen ar fi mult prea costisitoare. Aliona Danilova spune că taxa de 4000 de ruble pentru patentă, echivalentul a circa 63 de euro îi pune în dificultate pe mulți muncitori:

„Este scump și neprofitabil. Oamenilor li se plătește puțin, salariile sunt mici dar aceste patente sunt scumpe și încă trebuie să plătești lunar pentru ele, de asta mulți nici nu se duc să facă totul legal. Oamenii nu pot să-și permită, au de plătit chirie și pentru viață trebuie bani, salariile sunt mici și nu au cu ce plăti pentru patentă.”

Consilierul prezidențial, Maxim Lebedinschi spune despre cazurile care nu se încadrează în rigorile amnistiei că vor fi rezolvate individual, pe alte cai. Între timp, pe rețelele de socializare, dar și în comunitățile informale ale micilor comercianți se profilează distinct doua tabere – din prima fac parte cei cărora li ,,s-a iertat încălcarea” iar cealaltă tabără a prudenților așteaptă informații oficiale și pune la îndoială ridicarea interdicției cu o baghetă magică.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG