Linkuri accesibilitate

Bustul unei statui uriașe care l-ar putea reprezenta pe faraonul Ramses al II-lea a fost descoperit la Cairo


Bustul de trei tone al unei statui uriașe care l-ar putea reprezenta pe unul din celebrii faraoni ai Egiptului a fost scos luni din noroiul și apele freatice în care a fost descoperit, într-o suburbie a capitalei egiptene, Cairo. Prima parte a colosului – un fragment mare din capul statuii – fusese scoasă joia trecută. Arheologii spun că statuia ar putea fi a lui Ramses II, care a domnit în Egipt vreme de 60 de ani, în urmă cu peste trei milenii. Statuia a fost descoperită săptămâna trecută de o echipă de arheologi germano-egipteană.

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG