Linkuri accesibilitate

Fidel Galaico: „Sistemul, oricare va fi el, va genera şi promova propriile creaturi”


Jurnalul săptămânal la radio Europa Liberă.

Născut în 5 august la Cuhureștii-de Sus, raionul Florești. Jurnalist. Director al departamentului de știri la Moldpres.

Luni

Ziua de luni începe… duminică. Cu planuri. Din momentul în care duminică seara mă culc, până a adormi, încep să-mi fac planuri pentru săptămâna viitoare: asta-i pe luni, asta-i pe marţi, miercuri etc. Le aranjez ca pe nişte figurine pe tabla de şah, deşi intuiţia şi mai ales experienţa îmi spun că ceva la va da pe toate jos, pentru ca destinul, realitatea, horoscopul sau nu mai ştiu cine, să le aşeze cu totul altfel. Nu contează, până la urmă rămân aceleaşi figurine-planuri-griji, iar modul în care sunt puse pe tabla evenimentelor se va schimba din săptămână în săptămână.

La serviciu, ziua de luni este reflectată prin ştirile despre ordinarul spectacol politic. De data asta – un partid parlamentar vrea alegerea deputaţilor în circumscripţii uninominale. Şi mai toate celelalte partide au sărit ca fripte să spună un NU hotărât. De parcă problema ar fi în procedura alegerilor! Ce e mai bine – posibilitatea de a corupe electoratul cu un sac de cartofi, sau posibilitatea de a vinde şi licita locurile pe listele de candidaţi ai partidelor?! Ce e mai rău – că alegătorul se lasă, îşi doreşte să fie corupt, sau că cineva bogat, dar amoral poate să-şi cumpere un loc de frunte pe lista de candidaţi ai partidului „Viitorul Luminos al Global Business Centru”?

Plec de la serviciu în grabă, deşi ştiu că în seara asta nu-i voi asculta pe interpreţii mei preferaţi – Raphael, Calogero, Renaud, Christophe Mae, Pascal Obispo şi, uneori, Zaz. Seara îi aparţine nepoţicăi Angelica, venită pe neaşteptate – dar întotdeauna aşteptată! - din Londra şi prin acest fapt, răsturnând toate figurinele-planuri. Demonstrând, în acest mod, că, fie şi rar, dar uneori e bine când socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la târg, mai ales când „târgul” e în Londra.

Marți

Mă trezesc la şase dimineaţa şi încerc să nu fac zgomot – nepoţica doarme şi zâmbeşte prin somn. Nu mai fac planuri, pentru toată săptămâna le va improviza Angelica, chiar dacă nu are nici doi ani!

La serviciu continuăm să fim martori ai spectacolului despre votul uninominal.

Această divizare în pro şi contra, această imitare a unor divergenţe grave, nu face nici cât borşul rece de alaltăieri. Pentru că ambele sisteme conţin atât posibilităţi pozitive, cât şi tentaţii negative. Aşadar, adevărata problemă este aplicarea sistemului, fie actualul, fie uninominalul. Iar sistemul, oricare va fi el, va genera şi promova propriile creaturi. Şi nici un politician, dar niciunul, nu poate minţi suficient de convingător - încât să-l cred - că în sistemul uninominal deputaţii vor putea fi demişi, sau că, în că cazul aplicării sistemului respectiv riscăm să avem un Parlament compus din 101 Veaceslavi Şori sau 101 Ilani Platoni. Părăsesc Chişinăul, iar singurul plan e Angelica – vom sta mai mult în curte? Acasă? O va decide ea.

Miercuri

„Iu-titi-ci! Aii-iia! Bu-bu! Ciu-cea!” – la modul acesta Angelica mă instruieşte asupra planurilor pentru ziua de miercuri. Cuvintele ei – un amalgam din italiană, engleză şi română, plus propriile interjecţii/emoţii, le însoţeşte cu o gesticulare activă. Iau poziţia de drepţi şi-i spun: „la ordin, sigur că aşa!”.

Însă nici planurile ei nu sunt bătute în cuie. Dispoziţia i se schimbă din cinci în cinci minute. Acum e supărată, acum râde, acum dansează şi tot timpul ăsta arătând cu degetul undeva. Numai ea ştie. Mă surprind la gândul că ar trebui de editat un dicţionar al limbajului copiilor pentru maturi, dar cine s-o facă?! Şi oare noi, maturii, am fi suficient de înţelepţi şi răbdători, ca să-l învăţăm? Mai degrabă vom insista să spună „mama” şi nu „maaaaaa”, pisica şi nu „meau-meau”, „cioara” şi nu „car-caaar” etc. Până la urmă, timpul este un compromis rezonabil, astfel încât nepoţica vorbeşte cum doreşte şi poate, iar noi o înţelegem cum putem…

Joi

Ajung la serviciu pe la şapte şi jumătate, pentru a organiza activitatea informaţională a Departamentului Ştiri. Repartizăm misiunile şi mai vedem ce mai scrie presa. Vedem că „Termoelectrica solicită majorarea tarifelor la energia termică” (Ne-am deprins atât de mult cu scumpirile, încât o eventuală ştire despre ieftinire ar fi plasată la rubrica „fantastică”). Mai aflăm că premierul a discutat (nu şi soluţionat! ) probleme sociale cu un oficial internaţional. Că Moldsilva a elaborat un plan de prevenire a incendiilor” (aha, despre planuri s-o întrebe pe nepoţica mea de nici doi ani!).

În ceea ce priveşte jungla politică, mai continuă spectacolul votului uninominal. Care contează la fel de mult, cât planurile pe care mi le fac duminică seara. Într-un teritoriu, pe care unii îl poreclesc „stat” sau „republică”, cu politicieni - cu mutre viclene de jucători de poker, alţii - scăpaţi de la mănăstire şi cei evadaţi din toaletele publice, cu asemenea politicieni orice ai face – tot sărăcie se va numi. Şi nu mai este nici o diferenţă – să votezi mâţa din sac, sau să votezi cu capul în sac. Oricum, vorba clasicului – „dacă alegerile ar schimba ceva, ni s-ar interzice să participăm la ele”. Aşadar, las naibii grijile politico-informaţionale şi mă concentrez la cele de familie.

Vineri

Săptămâna se încheie cu un alt spectacol politic, mai ridicol decât cel cu votul uninominal: de data asta oficialii moldoveni au decis să nu mai meargă la Moscova, pentru că, vedeţi dumneavoastră, ar fi abuzaţi şi hărţuiţi. S-a supărat ciobanul pe sat!

Această decizie, şi mai ales faptul că au făcut-o publică cu mult tam-tam denotă cel puţin două lucruri. Primul: uneori chiar ai ce meriţi, adică, semeni vânt – culegi furtună. Şi al doilea e că distanţa dintre grijile guvernării şi cele ale populaţiei e cam tot aşa de mare cât de la Chişinău la Moscova! Următorul lucru ar fi să excludă toponimul Moscova din publicaţii şi hărţi. Iar noi ne vom uita în facturile pentru gaz, care, probabil, ne vor întrista mai mult… Aşa că singurul impact al acestei decizii de orgoliu al oficialilor moldoveni ar putea să aibă costuri sociale pentru mândria lor de a nu merge la Moscova...

Viaţa oricum nu se opreşte aici. Ei, oficialii moldoveni, au tot timpul înainte pentru noi şi noi spectacole. Nu vreau nici să-i aplaud, nici măcar să-i fluier! Ştiu că plăcerea zilei de vineri mai constă şi în faptul că marchează sfârşitul săptămânii de lucru, ceea ce-mi permite o anumită intimitate. Nu-mi mai fac planuri. Ar fi tentant să las totul în grija hazardului, întâmplării şi horoscopului, în care nu cred. Şi atunci las totul în grija nepoţicăi Angelica…

XS
SM
MD
LG