Linkuri accesibilitate

Escaladare retorică a tensiunilor turco-germane

O întrunire electorală la care urma să ţină, marţi, o cuvîntare ministrul turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu, a fost suspendată de către autorităţile locale din oraşul Hamburg. Decizia a fost motivată prin faptul că în sala de conferinţe nu au fost respectate normele de siguranţă privind prevenirea unui incendiu. Potrivit radiodifuziunii germane, ministrul a anunţat că nu va renunţa la intenţia sa de a vorbi în faţa electoratului turc din Germania.

În Germania trăiesc aproxomativ 1,5 milioane de etnici turci cu drept de vot. Aceştia sînt chemaţi să voteze, în cadrul unui referendum, pentru modificarea Constituţiei. Schimbările proiectate urmează să faciliteze instaurarea unui sistem prezidenţial - cu puternice accente autoritare.

Ministrul turc de externe a criticat Germania, exprimîndu-şi convingerea că în spatele deciziei s-ar afla guvernul de la Berlin. Criticile ministrului vin după ce preşedintele Erdoğan a acuzat Germania de folosirea unor metode naziste. Purtătorul de cuvînt al guvernului federal, Steffen Seibert, a respins aserţiunea preşedintelui Erdoğan, declarînd luni în faţa presei:

„Respingem categoric orice echivalenţă dintre politica Germaniei democratice cu cea a nazismului. Oricum, comparaţiile cu nazismul sînt întotdeauna absurde şi deplasate, fiindcă ele nu constituie nimic altceva decît o bagatelizare a crimelor naţional-socialismului.”

Erdoğan a spus textual, citez: „Voi [în Germania] nu aveţi nicio treabă cu democraţia. Între practicile voastre şi practicile naziste din trecut nu există nicio deosebire”.

Comparaţia folosită de Erdoğan a fost lansată în urma refuzului autorităţilor locale germane de a permite unor demnitari ai guvernului turc să ţină cuvîntări în cadrul unor întruniri electorale. Toate aceste întruniri urmau să mobilizeze electoratul turc din Germania ca să voteze în cadrul referendumului amintit.

Purtătorul de cuvînt al guvernului federal, Steffen Seibert, a recunoscut în faţa presei că între Germania şi Turcia există „divergenţe profunde”. În acelaşi timp, a cerut părţilor implicate să dea dovadă de calm:

„Despre toate aceste opinii divergente trebuie să discutăm ca între parteneri, cu cea mai mare claritate, iar în ceea ce ne priveşte pe noi, vorbim în baza valorilor noastre. Aceste valori sînt: libertatea cuvîntului, libertatea presei şi libertatea întrunirilor.”

Faptul că partea turcă susţine că-n Germania libertatea cuvîntului nu este respectată, l-a determinat pe liderul ecologist, etnicul turc Cem Özdemir, să ceară (într-un interviu cu TV ARD) autorităţilor de la Ankara să-i permită lui să rostească o cuvîntare în Turcia. Asta după ce Erdoğan a anunţat aluziv că el însuşi intenţionează să vină în Germania pentru a se adresa conaţionalilor săi. În replica sa, ecologistul Özdemir a declarat:

„Trebuie să existe şi un gest al celeilalte părţi. Eliberarea unor opozanţi arestaţi, jurnalişti şi politicieni; trebuie să existe şi condiţii adecvate ca, de exemplu, dreptul de a organiza o întrunire în piaţa Taksim din Turcia. Eu aş fi dispus să mă duc acolo şi aş participa la o adunare dacă Ankara îmi garantează securitatea. Aş fi curios ce s-ar răspunde acolo. Domnul Gabriel sau doamna Merkel ar putea să-i sugereze asta odată şi domnului Erdoğan”.

O interdicţie generală de intrare în Germania a unor politicieni turci a fost respinsă de ministrul justiţiei, socialdemocratul Heiko Mass, şi de preşedintele comisiei parlamentare pentru politică externă, creştin-democratul, Norbert Röttgen. Într-un interviu radio (DLF), Röttgen a spus că în momentul de faţă Germania ar trebui să ceară Turciei să dea dovadă de mai mult „respect” şi să renunţe cu „exportul unor conflicte politice interne în alte ţări”.

XS
SM
MD
LG