Linkuri accesibilitate

Demonstrație în Belarus împotriva vechii Legi a „parazitismului social‚


Astăzi la demonstrația de la Brest în Belarus

Peste 1000 de oameni s-au adunat duminică în orașul Brest din Belarus ca să protesteze împotriva Legii „parazitismului social”, o relicvă legislativă din era sovietică în baza căreia oamenii fără loc de muncă sunt obligați să plătească o taxă. Demonstranții au scandat lozinci împotriva Legii parazitismului, dar și a președintelui R. Belarus, Aliaxandr Lukașenka, cerându-i să cedeze puterea. Corespondentul Europei Libere a relatat de la fața locului că la demonstrația pașnică a participat și un grup de anarhiști. Legea contestată îi obligă la plata a aproximativ 200 de dolari pe cetățenii care lucrează mai puțin de jumătate dintr-un an calendaristic și nu se înregistrează la oficiul forței de muncă. Sunt scutiți de plata taxei cei aflați în căutarea unui loc de muncă, fermierii de subzistență și cei care muncesc în Rusia.

XS
SM
MD
LG