Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămînal al lui Ion Bradu.

Ion Bradu s-a născut la 5 noiembrie 1947 în satul Donduşeni, raionul Târnova. A facut studii la Universitatea de Stat, secţia ziaristică. A lucrat mai mulţi ani îi presa periodică. A activat la pulicatiile „Tinerimea Moldovei”, „Moldova Suverană”, revista "Cultura”. Este autor de nuvele şi eseuri. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Tată a două fete, Veronica si Ana.


Luni

O zi cu soare astăzi în Dealul Schinoasei, cu cer absolut curat, de un albastru năucitor. Dimineață devreme, privită de la balcon, Valea Grecului plutea într-o ciață abia perceptibilă, copacii, cărările, via, drumul șerpuitor, căsuța de vacanță, stejarul măreț de lîngă ea, prefigurîndu-se ca într-un tablou de Van Gogh. Acum, după ce soarele s-a ridicat și împresurările de ceață s-au împrăștiat, totul se vede ca-n palmă. Acolo devale si aici, în ogradă la mine, firea se scaldă desăvîrșită în lumină. Acum pictorul e cu totul altul, e Domnul. Și-i nemăsurat de mare. Am ieșit afară, la plimbarea mea matinală din împrejurimile casei și de pe prag, am măsurat pentru prima dată anul acesta cu privirea sub tălpi, dar și în depărtare, pe zare traseul meu de primăvară și vară. A fulgerat ca un vis. Mai întîi, vișinul de la care încep minunatele mele plimbări de vară, partea mea esențială de viață. De parcă s-ar fi desprins dintr-un fuior urmînd pentru început strada Schinoasa Nouă, căptușită cu case de două etaje, proaspăt ridicate de noua boierime moldovenească. Apoi stadionul, blocurile jerpelite cu multe etaje, ca o amintire a timpurilor de odinioară.

Cît de puțin își dorea atunci omul. Două odăițe la etajul nouă, veșnic inundate de vecini, cu geamul spre vacarmul celei mai aglomerate șosele din Chișinău. Atîta m-a făcut fericit. Mai departe liceul „Nicolae Sulac”. Alături de liceu Vila Verde. Și mai departe Valea Grecului. Apoi iarăși vișinul din celălalt capăt, dinspre Valea Grecului. Un cerc de 10-15 kilometri pe care de fiecare dată, cînd îl reiau, după lungile pauze de iarnă, mă ridic către vișin și-ntreb ca în rugăciunea ceea nocturnă: „Iată Doamne, drumul îl am în în față și cumpăna îmi stă înainte. Îl voi mai trece oare încă odată, vișine al meu? „N-am reușit să-mi adun gîndurile însă și am lunecat, mai să calc pe o buburuză. De unde s-a luat pe treapta cea mai de jos a pragului, din care crăpătură a pămîntului, unde și încotro a pornit atît de devreme și atît de grăbit? E greu de spus. Dar am văzut-o și înfiorat am renunțat. M-am întors în casă și-am trudit, cu traseul în minte, toată ziua la masa de scris. De fapt, în pat căci patul pentru mine, cu problemele de spinare care le am, este și masă de scris. Și loc de dormit. Și loc de plîns. Și loc de sperat.

Ion Bradu
Ion Bradu

Marţi

Astăzi de dimineață mi-am scos toiagul, dintr-o firidă a porții unde a stat ascuns toată iarna, și echipat cu o scurtă călduroasă, cu ghete sportive am pornit iarăși ferm decis să cuceresc traseul de primăvară pe o vîntoaică aprigă de martie. Cînd la poartă: cine credeți că mi-a ieșit în cale? Iarăși buburuza. Exac sub tălpile mele. M-am oprit cu mîna pe clanța porții și am urmărit-o fascinat, vreme îndelungată, cum luptă cu vîntul, cu aripioarele ei ba larg desfăcute spre infinit, ba strînse nehotărît, parcă într-o cumențenie a pămîntului. La început am vrut s-o iau în palme și s-o admir. Apoi să o duc în casă, la cald. Apoi să o mut de sub picioare undeva în grădină, printre ierburi. Sau să o pun pe pervaz. Pînă la urmă însă m-am răzgîndit. Cine știe unde e puterea și unde e viața adevărată pe lumea aceasta, în mînele cui?

Vîntul suflă unde voiește, spune evanghelistul, și tu auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine, nici încotro se duce. Eu deocamdată sînt stăpîn în lumea aceasta de azi decît doar pe un trup păcătos și o neputincioasă voință, care iată, frîmîntată, cearcă încă odată să pună începutul unui traseu de ani de zile. A unui nou post. A unui sens care mereu îmi scapă în viață. Așa că am pășit peste ea și m-am îndreptat la plimbare. Doamne cîte posturi n-am început eu în călătoria mea pe pămînt și pe toate le-am prăvălit, ca pe niște mari examene ale vieții. Și toate din cauza pacatelor și patimilor. Iată doar cîteva pe care le-am contabilizat pe parcursul plimbării. În primul rînd orgoliul. Atîtea lucruri minunate am pierdut din cauza orgoliuluilui, carieră, prieteni, totul. Apoi mînia, invidia, lenea. Așa că le-am luat de coarne, toate cîteși le am și le-am înhămat la arat, pe toată ziua, cu disciplina țăranului. La masa de scris.La spălatul de blide. La rugăciune. Astfel încît seara ,cu inima plină, m-am întors peste geam și am zis: „Binecuvîntează, vișine al meu! Astăzi am făcut traseul pînă la stadion. Mîine mai fac un segment și poate că...” Dar în loc de răspuns, de ușurarea păcatelor vișinul s-a cutremurat și îndepărtîndu-se de geam a tăcut. De fapt, el a vorbit într-o limbă în care cea mai mare virtute a postului înseamnă tăcerea. Și puterea de a păși peste o buburuză, atent și cu teamă, lăsînd-o în drumul ei etern către taină.

Miercuri

Azi o vreme posomorîtă. O cu totul altă zi decît cea de ieri, cu cer plumburiu și umezeală atoatecuprinzătoare, care se strecoră pretudindeni, pătrunde deznădăjduitor pînă la oase. Îmi spun rugăciunile și mă uit peste geam. Vișinul e posomorît și el, solidar cu mine. Parcă mai ieri am poposit în mahalaua aceasta de margine a Schinoasei cu un puiet de vișin de la tata subsuoară. Am cuprins cu vederea împrejurimile minunate , am făcut o groapă și l-am plantat, ridicînd și un gărducean în jurul lui, nu cumva cineva să pună ochiul pe locul meu. Cît de mare însă și vînjos a crescut de atunci, cu brațe și vîrf suveran peste întreaga Schinoasă. Este unicul meu sprijin la greutăți pe lumea aceasta, mai ales cînd tace Ana, nu sună din Londra. O zdreanță albă de zăpadă, asemenea unei rufării spălată și scăpată, uitată pe jos, mijește sub poalele lui. E tot ce a mai rămas din arțăgoasa iarnă a anului 2017 în Dealul Schinoasei, din codurile galbene prognozate de meteorologi. Ca un steag de capitulare al iernii în fața primăverii neașteptate, tumultoase, cu miriade de muguri în pletele vișinului, dar și ca o ultimă șansă a iernii, care se poate întoarce și lovi mortal în orice clipă. Controversată această lună a anului.

În martie a murit tatăl meu și tot în martie s-a născut Veronica. Răul și binele, moartea și viața se luptă la hotarele ei. E înseși creația. Cuvîntul între tăcere și vorbire, duhul pe care, așezat la computer, cu ceaiul matinal în față, încerc să-l prind din imensitățile ecranului. Și tocmai, cînd părea că l-am prins , mă pomenesc deodată cu un sunet strident de sonerie. Pe cine oare îl poartă drumurile atît de devreme? E Vitalie, nepotul meu de la sora mai mare, care a pornit pe mînecate să ne repare mașina. „Nanu Nelu, cîrja ceia de la poartă îi a matale?”- întră el plin de suflet pe ușă. „Care cîrjă?” - tresar eu. ”Bățul cela sprijinit de gard ? De parcă-i bastonul bunelului, copia. Tucma m-o strîns la inimă. Noi îl ascundem și el îl căuta sărmanul. Nu știem ce înseamnă asta.” A spus, a luat mașina și s-a topit. Iar eu toată ziua cu gîndurile la cîrja lui tata. Cum a apărut la poarta mea? Sigur că este toiagul meu pe care ieri, după plimbare, porăindu-mă cu lădița poștală, l-am uitat lîngă poartă. De unde însă această potrivire cu bățul lui tata? Cînd? Să fie oare aceiași palmă modelatoare întipărită pe el? Cum?

Joi

În fiecare dimineață mă scol și scriu școlărește intr-un caiet gros, cu coperțile tari, ca o carte ,ce am de făcut pentru ziua curentă. Un obicei absurd, încă din tinerețe , pentru că puține din inscripțiile mele devin fapte de viață. Dacă aș aduna toate caietele pe care le-am împlut în viața mea, toate inscripțiile și intențiile, ar fi trebuit să ridic un munte aici, în Dealul Schinoasei, sau undeva aiurea. Așa însă doar o brumă de lucruri s-a ales din zbuciumul meu, nici tu carieră, nici tu literatură, nimic. Demult, pe când lucram la vechea "Cultură " , marele Zenon Reaboșapca, primul prețiutor al texttelor mele literare, vazindu-ma într-o zi trudind la aceste inscripții mi-a zis filozofic: "Știi ce înseamnă asta? Niște muci!" A vorbit de parc-ar fi fost un proroc. Dacă viața mea sau oricare alta din țară e niște muci, constat eu astăzi notîndu-mi orele de scris, de lectură, de rugăciune, etc .., atunci de ce le fac eu oare, la ce bun acestă țară? Sînt întrebări fără răspuns, o rațiune a iraționalului, din care îmi găsesc refugiu doar pe multpătimitul meu traseu, care iată iarăși e plin cu haite de cîini. Cît n-am luptat eu cu aceste haite sălbatice, cu cîte metode, pînă cînd n-am tăiat însă, la sînge, din brațul vișinului un toiag pe măsura palmei și brașului meu, n-am putut să scap de ele. Astăzi acest toiag este nu doar armă pentru cîini, ci și păstor de gînduri, a unui sens ascuns care m-a adus iată pînă în curtea liceului.

Ion Bradu
Ion Bradu

Cu Dodon e clar, mi-am zic, vazind-o pe Vera cum strânge mută chiștoacele de pe la colțurile dosite. Dar Maia, mila noastră, ce face? Se vede pe undeva? E mută și ea? Era o întrebare pentru mine, dar și pentru Mișa Ghimpu, din vârful cireșilor mei, pe care, după Iura Roșca și până la Maia, l-am votat neîncetat. Sau a vândut pupăza și el? Întors acasă am lucrat toată ziua. În toamnă trebuie să închid coperțile la cartea care lucrez, timpul nu mai rabdă. Ca un făcut, ea iese iarăși și iarăși dintre coperți, revărsîndu-se parcă, mi-i frică să zic, într-o pînză mai largă. Pe amurgite, apar iarăși haitele și hamaie cu voci amorțite și flămânde pe sub ferestre. Și de fiecare dată am sentimentul că Rem e sub geam. Cit a trecut de cînd a pierit? Un an și ceva. Prezența lui însă e atotstapinitoare și suverană aici in Dealul Schinoasei. Lătratul sau, neclintit de nimeni, precum singurătatea mea, umple tot Universul.

Vineri

De ani de zile mi-am făcut obiceiul să citesc dimineața cîte o pagină din Dostoievski. Îmi place mai ales "Amintiri din casa morților,care este de fapt o carte cu o serie de portrete. Iată bunăoară Achim Achimici, care îl ajută să se adapteze la primele zile de ocnă. Îi coase salteaua. Îl învăță cum sa-și scoată haina, având lanțul pe picioare. Ii prepară ceaiul. Pe zeci de pagini descrie el meticulozitatea și ascultarea desăvârșită a acestui personaj fără de care supraviețuirea ar fi fost imposibilă. Și la un moment dat punctează neasteptat: "O singură dată în viață încercase să facă așa cum îl tăiase capul și nimerise la ocnă. "Acesta este Dostoievski. Pentru care ocna ar putea sa însemne nu neapărat o lume criminală, ci un simplu păcat. Adică viata. E soare. Și aș vrea să spun de dimineață ceva frumos umanității după această pagină. De exemplu, să ridice toate cărțile care le-a scris vreodată pe lună, într-o bibliotecă de refugiu precum spunea Saramago. Iar sie să-și lase doar Biblia și suferințele. Așa cum i s-a întâmplat lui Dostoievski la ocnă. Și să înceapă să construiască o lume nouă din suferință și evanghelie.

Tot astăzi e ziua cînd cînd am reușit să-mi duc cercul plimbărilor de primăvară și iarnă pînă la capătȘi nu doar să-l trec, dar și să găsesc niște sensuri care transced de la o zi către alta.Să trăiesc o viață și să scriu o carte pînă la capăt. Să aștept un telefon de la Ana. Așa că seara cînd nepotul a venit cu mașina nouță și mi-a zis că poate să-mi cumpere un baston fain, ca la europeni, am zis: „Nu!” Nu-l schimb nici pe unul de aur. Cîrja tatei, dar de papt toiagulmeu.Și mușcatele mamei pe floarea cărora iată aplecîndu-mă descopăr la geam buburuza pierdută la pragul casei din Dealul Schinoasei și al copilăriei mele îndepărtate. Cu ea în palme mă așez și-i scriu o felicitare cu prilejul zilei de naștere cumnatei mele, Lena. ”Draga Lena, știu că e frig. Știu că e multa singurătate în casă ceea a ta de la marginile Botanicii. Stiu ca nu mai croșetezi, ai abandonat o îndeletnicire care te-a salvat timp îndelungat. Știu că sint zile când nici măcar florile nu ai puteri sa le uzi. Dar nu înceta să visezi la primăvară. Nu înceta să crezi că va veni o zi când te vei reuni cu copiii plecati in Canada. Cine știe poate ca atunci, când peste un timp îi vei strânge în brațe, intr-o primăvară, iți vei da seama ca doar azi cind ai visat ai fost fericita. La multi ani.” Este o scrisoare de fapt care mi-am scris-o mie.

XS
SM
MD
LG