Linkuri accesibilitate

Un emisar OSCE și problemele comunității evreiești din Moldova


Reprezentantul personal al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE privind combaterea antisemitismului, rabinul Andrew Baker, se află zilele acestea într-o primă vizită oficială în Republica Moldova. Rabinul Baker a avut întrevederi cu premierul Pavel Filip, spicherul Andrian Candu şi cu alţi oficiali moldoveni, precum şi cu reprezentanţii Comunităţii Evreieşti din Moldova.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:35 0:00
Link direct

La un briefing comun cu spicherul Andrian Candu, rabinul Andrew Baker a salutat adoptarea de către Parlamentul de la Chișinău, în iulie 2016, a declarației politice de acceptare a Raportului Comisiei Internaționale Elie Wiesel, prin care România a recunoscut oficial, în 2004, participarea sa la Holocaust. În acea declarație se spune că Parlamentul moldovean „condamnă orice tentative de ignorare și negare a Holocaustului”, care „reprezintă o mare tragedie istorică (…) resimțită din plin pe teritoriul Republicii Moldova”. Tot atunci autoritățile moldovene au oficializat Ziua de comemorare a victimelor Holocaustului, marcată la nivel internaţional la 27 ianuarie. Declaraţia legislativului a fost urmată de un plan de acţiuni pe care şi le-a asumat Guvernul pentru consolidarea comemorării şi studierii Holocaustului.

Adoptarea acestor documente este doar un prim pas, a spus reprezentantul OSCE, Andrew Baker. El a mai afirmat că a primit asigurări de la autorităţile statului, în special de la miniştrii Educaţiei şi a Culturii că măsurile incluse în acel plan de acţiuni vor fi îndeplinite şi că la Chişinău ar putea fi deschis chiar un muzeu al Holocaustului:

Andrew Baker
Andrew Baker

„Aşteptăm cu nerăbdare proiecte desfășurate şi implementate până la 27 ianuarie anul viitor. Domnul spicher ne-a invitat să marcăm împreună în Republica Moldova ziua oficială de comemorare a victimelor Holocaustului. Aşteptăm cu nerăbdare să marcăm acea zi. Vreau să va asigur că din moment ce vor fi întreprinse primele măsuri concrete va exista şi asistenţa necesară inclusiv din partea OSCE.”

Rabinul Andrew Baker s-a întâlnit, miercuri, cu conducerea Comunităţii Evreieşti din Moldova. Reprezentanţii comunităţii şi-a exprimat speranţa că vizita reprezentantului OSCE va impulsiona punerea în aplicare a măsurilor din planul de acţiuni care a însoţit declaraţia prin care parlamentul a condamnat Holocaustul. Prioritare ar fi măsurile în sfera educaţiei, ne-a spus consilierul Comunităţii Evreieşti, Aliona Grosu. Ea a precizat că sunt acum în plin proces de consultări cu Ministerul Educaţiei în vederea introducerii unei discipline facultative în şcolile din Moldova despre istoria Holocaustului:

Aliona Grosu
Aliona Grosu

„Este vorba de programele educaţionale care ţin nu doar de acţivităţi şcolare, dar şi cele extracuriculare. E vorba şi de consolidarea capacităţilor profesorilor de istorie fiindcă în cazul în care va fi elaborat un modul nou şi pilotat în şcoli, o atenţie deosebită urmează să fie acordată şi instruirii profesorilor care urmează să piloteze acest curs. Comunitatea Evreiască este deschisă, a venit inclusiv cu propunerea semnării unui memorandum cu Ministerul Educaţiei. Sperăm că acest lucru va fi posibil, iar vizita domnului Baker va facilita cumva ca aceste procese să decurgă cât de rapid posibil. Comparativ cu unele ţări din regiune am cam întârziat pe unele dimensiuni şi urmează să ne consolidăm eforturile pentru ca să realizăm aceste obiective propuse cât de curând posibil. Pe de altă parte vorbim desigur despre programele de comemorare, de păstrare a patrimoniului cultural care e parte a patrimoniului ţării şi unele activităţi din plan vizează anume această acţiune. Este vorba de instalarea monumentelor, a plăcilor comemorative în locurile execuţiilor în masă în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. Deci sunt câteva dimensiuni prioritare de fapt. La moment observăm deschidere din partea legislativului, dar şi a guvernului că aceste eforturi se vor consolida şi vom continua pentru a atinge acele scopuri.”

Aliona Grosu spune că rabinul Andrew Baker a împărtăşit îngrijorarea Comunităţii Evreieşti faţă de recentele manifestări de antisemitism din Moldova:

„S-a atras atenţia asupra unei creșterii în anul trecut a faptelor de vandalizare a cimitirelor evreieşti din Republica Moldova. Au avut loc asemenea incidente în câteva localităţi şi anume în Soroca, Ceadâr-Lunga. Acest lucru ne face să ne gândim mai mult asupra prevenirii şi combaterii antisemitismului care poate fi realizat după părerea rabinului Baker, dar şi a Comunităţii prin programe educaţionale. Credem că anume însușirea lecţiilor Holocaustului contribuie foarte mult la educarea spiritului de toleranţă şi nemijlocit la coeziunea societății Republicii Moldova”.

Reprezentantul OSCE îşi încheie, vineri, vizita în Republica Moldova.

Previous Next

XS
SM
MD
LG