Există cu adevărat „fake news” - știrile false despre care se vorbește neîntrerupt și din ce în ce mai grav după ce stînga americană a pierdut alegerile prezidențiale, în noimebrie 2016? Există! Și prima fake news e chiar fake news. Știrea despre știrile false e falsă. Nu e complicat. Discuția a apărut doar după isprava mult hulită a lui David Trump și e menită să explice eșecul taberei adverse. Dar problema există. Chiar dacă discuția despre știrile false e ridicolă, situația în care se găsește autonomia de judecată a individului e în schimbare. Și nu spre bine. E tot mai clar că lumea a intrat într-o fază nouă și imprevizibilă, în care discernămîntul persoanei scade sau e limitat, libertatea opțiunilor e mai degrabă dirijată iar democrația politică e o noțiune tot mai ambiguă.
Situația nu e nouă. Cei ce cred că trăim ceva nemaiîntîlnit ar trebui să înțeleagă că timpurile moderne au adus expansiunea formidabilă a informației și, odată cu ea, mijloace fabricare în masă a opiniei. Această mutație se cheamă propagandă și a explodat spectaculos imediat după Primul Război Mondial. E de notat că o parte covîrșitoare a celor ce scriu și vorbesc, azi, despre efectele propagandei se referă automat la aparatul de dezinformare nazist. Referința e corectă, dar parțială. Nu trebuie o clipă uitat că sistemul pus la punct de Goebbels a folosit și urmat competent modelul sovietic. E păcat că prea multă lume face referința automată la măsluirea nazistă a informației și ignoră senin performanța diabolică a maeștrilor sovietici. Oricum, propagandă a existat în fiecare moment și regim al ultimilor aproape 100 de ani.
Fake news nu sînt o noutate ci un nume convenabil și inexact dat unui proces mult mai vechi și complex. Capacitatea de judecată a persoanei a fost derutată și atacată demult. Adevărul nu s-a simțit niciodată bine în regimurile care, începînd cu nazismul și bolșevismul, au decis că dețin toate soluțiile și că vor creea omul în sfîrșit liber și egal cu semenii lui. Ar fi trebuit să reținem din această experiență că propaganda e, în primul și cel mai eficient rînd, o ocupație a aparatului de stat. Astăzi, credem, probabil, prea mult în capacitatea rețelelor sociale și a site-urilor private. În fond, o știre care ne informează de pe facebook sau un site privat de știri că Angela Merkel e agent rus face victime doar printre cei ce merită să fie victime.
Prostia, naivitatea sau ignoranța nu sînt o scuză și nici nu pot fi vindecate prin inițiative oficiale. Guvernele și rețelele net care încearcă să limiteze libertatea pe platforme de Internet fac o greșeală sau, mai rău, încearcă să găsească un pretext pentru a cenzura. În fond, cine citește și crede că Hillary Clinton e amatoare de orgii pedofile crede și că pămîntul e pătrat. Nici o formă de cenzură nu va lecui acest tip de credulitate. Adevăratul pericol nu vine de pe site-urile pe care autoritățile încearcă să le închidă sau limiteze, ci tocmai de la autorități. Pare scandalos, dar istoria lumii moderne ne spune că propaganda cea mai eficientă e propaganda de stat. Dacă stăm să ne gîndim bine, vom înțelege că propaganda de stat e în continuare și foarte prezentă și foarte mare autoare de fake news.