Pictorul britanic Paul Chaney consideră cărbunele drept sursa actuală a tuturor relelor în Donbas, pentru că Donețk și orașele industriale din apropiere nu ar fi apărut dacă nu ar fi existat posibilitatea de îmbogățire rapidă din contul zăcămintelor minerale din zonă. Pentru a-și demonstra teoria, pictorul a desenat o diagramă de mărimi impresionante, care povestește istoria extracției cărbunelui în Donbas. Lucrarea era pregătită pentru Centrul de Artă „Izolarea”, cel mai mare centru cultural din Donețk, însă separatiștii l-au transformat în lagăr de muncă și în închisoare, iar războiul l-a făcut pe artist să fugă din Donețk, unde locuise câțiva ani. Expoziția „Sindromul Donbas” s-a deschis la Praga. Aceasta povestește în ce mod cărbunele influențează viața oamenilor în estul Ucrainei.
Diagrama lui Paul Chaney în galeria pragheză Tranzitdisplay ocupă două camere. Prima povestește despre apariția cărbunelui pe pământ și apariția bazinului carbonifer Donețk. În a doua cameră povestea continuă – dar deja fără categorii geografice, ci folosind timpul uman – găsirea cărbunelui în 1721, explorarea geologică începută prin decretul lui Petru Întâi, venirea industriașului britanic John Hughes, care a fondat o uzină metalurgică, datorită căreia a și apărut orașul Donețk.
Atunci când începea să lucreze asupra diagramei, Chainy nici nu-și putea imagina că cugetările lui de ani de zile legate de pericolul eliberării energiei subterane în procesul de extragere a cărbunelui vor deveni atât de vizionare. Lucrarea sa se încheie prin acțiunile militare, denumirile luptelor, însă artistul este convins că vor urma noi cataclisme. Colega noastră de la Radio Svoboda, Alexandra Vagner, a stat de vorbă cu artistul britanic.
Radio Svoboda: Atunci când priveam diagrama, m-am gândit că ați creat-o pentru a arăta relativitatea timpului. Conflictul din Donbas ocupă un loc foarte mic în comparație cu istoria geologică a acestei regiuni. La ce concluzii ați ajuns, atunci când ați încercați să aduceți la un loc factorul geologic și cel uman?
Paul Chaney: „Eu cred că situația actuală din Donețk este un exemplu ideal de legătură dintre cei doi factori. Aici totul s-a produs foarte repede – industrializarea a fost foarte rapidă. Geologia are capitalul său, la fel cum resursele minerale au rezerva lor de energie. Impresia mea este că, atunci când oamenii decid să extragă resursele minerale din pământ, ei eliberează energia acestor resurse sub formă de capital. Iar acest lucru influențează, în continuare, cultura. Apariția regiunii industriale în Donbas a fost un proces foarte rapid. Industrializarea în această regiune a avut loc în mare parte în perioada sovietică, când existau mișcări de tineret și de muncitori datorită cărora oamenii migrau pentru a dezvolta industria. Din această cauză a și apărut criza identitară.”
Radio Svoboda: Susțineți că în Donețk tradiția extragerii de cărbune nu a permis apariția unei noi identități. De ce credeți că acest lucru nu s-a întâmplat?
Paul Chaney: „Întregul Donbas la începutul secolului al XVIII-lea era câmp sălbatic, aproape că nimeni nu locuia aici, ea o zonă de conflict permanent. Era un pământ al nimănui, nimeni nu știa ce să facă cu tot acest spațiu. Dar mai este un aspect legat de geologie, geofilosofia și teoria traumelor a lui Freud, care spune că atunci când există o experiența traumatizantă creierul uman încearcă să-l acopere cu noi straturi informaționale, dar trauma continuă să existe și încearcă să revină din nou la suprafața conștiinței. Atunci când extrapolez această teorie asupra Donețkului, văd cărbunele, ca material, că este o reacție a pământului la traume. Am arătat acest lucru și în diagramele mele.
Cărbunele apare de fiecare dată când apar crizele. Biosfera reacționează la traumă, la atacul Soarelui când acesta devine prea fierbinte, blochează influența bioxidului de carbon asupra atmosferei și apare un strat sub formă de cărbune, care acoperă alte straturi. E la fel ca și în reacția la traumă din teoria lui Freud. Iar când venim și scoatem cărbunele, arzându-l în atmosferă și astfel întorcându-l înapoi de unde a provenit, această traumă din nou este eliberată. Și rezultă o violență repetată.”
Radio Svoboda: Și atunci când ați ajuns în Donețk, ați văzut manifestări ale acestei traume, ale acestei violențe despre care vorbiți?
Paul Chaney: „Acest lucru are legătură și cu viața mea personală. Când am ajuns pentru prima dată în Donețk, era sfârșitul venii 2012, imediat după încheierea campionatului european de fotbal. Am stat acolo o lună și jumătate și m-am îndrăgostit de o tânără din Donețk care lucra la galeria de artă, în curând ne-am căsătorit, și am rămas în Donețk.
Locuiam acolo când a început conflictul. Am decis cu soția să plecăm de acolo cu puțin timp înainte ca administrația orașului să treacă sub controlul separatiștilor. Sincer, pentru mine, era clar din start ce se întâmplă în Donețk, cu mult timp înainte ca alții să înțeleagă acest lucru.
Am fost dezamăgit că mass media occidentală nu a scris nimic despre mișcarea în susținerea unității Ucrainei. Această mișcare era chiar una puternică, mai puternică și mai pronunțată decât mișcarea separatistă. Mulți oameni ieșeau regulat în piață. Această mișcare era diferită de ceea ce se întâmpla pe Maidan, la Kiev. În Donețk nu se punea problema dacă e cazul sau nu să adere la Uniunea Europeană, întrebarea principală era ca regiunea să rămână împreună cu Ucraina, să nu se ajungă la război. Această idee era susținută de mii de oameni.
Țin mine că într-o zi o cunoștință de-a noastră, revenind de la o demonstrație, a spus că ceva s-a schimbat, că au apărut mulți oameni care vorbeau rusa, dar fără accentul specific din Donețk. Am încercat să aflăm ce se întâmplă și am găsit pagini în rețeaua „VKontakte” unde erau date indicații doritorilor cum să ajungă în Donbass, ce tren să ia, câți bani să aibă la ei, ce să spună la frontieră, ce să îmbrace.
Am înțeles de unde a apărut numărul mare de ruși; ei vroiau astfel să mărească numărul de oameni care participă la demonstrații în susținerea separatiștilor. Atunci a și apărut violența; oamenii au început să fie bătuți, doi au fost omorâți după una dintre demonstrații. În acea perioada controlul asupra orașului era încă în mâinile administrației ucrainene.
Am vrut atunci să le scriu celor de la BBC despre toate aceste lucruri, pentru că am considerat că este important să se știe. Ei au citit scrisoarea și au spus că nu-i interesează această istorie, pentru că nu au suficiente surse credibile.”
Radio Svoboda: În pofida faptului că erați în Donețk când au început acțiunile militare, pe diagramă acestea practic nu apar. De ce?
Paul Chaney: „Diagrama mea povestește totuși istoria cărbunelui – extragerea lui, comerțul și obținerea capitalului. Procesul de distribuire a influenței a ocupat o perioadă lungă de timp – au fost războaie mafiotice, au murit mulți oameni, întreprinderile treceau prin violență dintr-o mână în alta. Ca într-un final în prezent să se stabilească un echilibru între Serghei Taruta și Renat Ahmetov. Iar următoarea etapă este închiderea minelor printr-o metodă lentă și bine gândită. Am înțeles asta după ce am locuit în Donbas.
Industria cărbunelui trece printr-o criză, pentru că din punctul de vedere al veniturilor este avantajos ca întreprinderile să lucreze ilegal. Acest lucru ieftinește cărbunele și permite oligarhilor să scoate venitul din vânzarea acestuia pe piața neagră – în loc să lucreze conform legii și să plătească impozite.
După ce a început războiul din Donbas a apărut posibilitatea de a arăta „calea cărbunelui”. Acesta era într-o vreme trimis în Rusia, pentru ca după aceea să revină pe teritoriul controlat de Ucraina, pentru că era destinat întreprinderilor de acolo.
Pe de altă parte, războiul m-a făcut să văd că Donețk a fost mereu locul de luptă pentru influența asupra orașului din cauza resurselor pe care le are. În timpul celui de al doilea război mondial orașul a fost distrus de două ori. Și asta, doar din cauza industriei, a geologiei, care erau atractive pentru toți. E important de menționat că Donețk în general a fost creat ca parte a complexului militar-industrial.
Am căutat în arhivele britanice, unde s-au păstrat multe dintre documentele inginerilor care au lucrat cu industriașul John Hughes, și am găsit contractul de fondare a companiei lui Hughes, companie care, ce ironie, se numea chiar Novorossia (New Russia Company). Contractul spune că Novorossia își propune să producă motoare, vagoane marfare și de pasageri și altele. Dar apoi statutul companiei a fost schimbat și aceasta a primit dreptul de a produce armură, scuturi și alte ustensile militare metalice necesare pentru apărare, armament, echipament, muniții și alte obiecte necesare pentru purtarea războiului.
Altfel spus, Donețkul a fost construit pe fundamentul industriei militare și acum istoria se repetă. Dacă orașul este creat, chiar și indirect, pe violență, violența va reveni mereu.”
