Linkuri accesibilitate

Rusia se declară surprinsă de rechemarea ambasadorului moldovean la Moscova


Ambasada Moldovei la Moscova

Ministerul de Externe al Federației Ruse a fost luat prin surprindere de rechemarea ambasadorului moldovean la Moscova, Dumitru Braghiș, a declarat vice-ministrul rus de externe, Grigori Karasin, citat de agenția rusă de stat TASS. Karasin a spus că Braghiș „s-a bucurat de respect și a fost un membru cu autoritate al corpului de ambasadori de la Moscova”. Rechemarea lui Dumitru Braghiș din postul de ambasador în Rusia a fost anunțată tot miercuri de Guvernul Filip, fără să dea explicații. Cu două zile mai devreme, președintele Igor Dodon a anunțat că respinge trei ambasadori noi propuși de Guvern în Marea Britanie, Austria și Republica Belarus, înfuriind Ministerul de Externe.

XS
SM
MD
LG