Linkuri accesibilitate

Rechemarea ambasadorului Braghiș de la Moscova: un „comerţ cu posturile de ambasadori”?


Dumitru Braghiș în studioul Europei Libere

Mai mulţi experţi cred că ar putea să aibă loc un târg între Preşedinţie şi guvernare.

Guvernul Moldovei a adoptat astazi o decizie prin care ambasadorul Chisinăului la Moscova, Dumitru Braghiș, este rechemat din funcție. Dumitru Braghiș a fost numit ambasador la Moscova pe data de 27 noiembrie 2015 şi între 1999-2001 el a fost prim-ministrul Republicii Moldova. redactoarea noastră a căutat sa afle mai multe despre aceasta decizie, mai cu seama că în ultimul timp, în ceea ce ii priveste pe emisarii Moldovei in lume, guvernul si preşedinţia par să aibă opinii diferite.

Pentru că guvernul deocamdată nu a precizat motivul rechemării ambasadorului Dumitru Braghiş, pe mulţi i-a luat prin surprindere această decizie a cabinetului de miniştri. Ex-ambasadorul la Moscova, Petru Lucinschi, fost şef de stat, a declarat Europei Libere că nu ar fi crezut că domnul Braghiş nu va fi lăsat să-şi încheie misiunea diplomatică în capitala rusă:

Petru Lucinschi în 2015
Petru Lucinschi în 2015

„Nu credeam. Domnul Braghiş a lucrat la Moscova, ştie foarte bine autorităţile de acolo. Îmi pare că erau iniţiative. Nu aş vrea să cred că aici e vreun joc, cum se vorbeşte la noi. Oricum, un motiv trebuie să fie, poate nu e făcut public. Dar nu am auzit ceva. Din contra, îl vorbeau de bine.”

Europa Liberă: Şi nici nu bănuiţi cine ar putea să fie următorul ambasador?

Petru Lucinshi: „Nu. Cred că, dacă aşa se face, rapid, nu îl mai numesc îndată.”

Europa Liberă: Depinde mult cu evoluează relaţia în dosarul moldo-rus de către ambasadorul Moldovei la Moscova?

Petru Lucinshi: „Sigur, foarte mult. Are acces peste tot, reprezintă interesele, colaborează. El reprezintă interesul ţării prin intermediul preşedintelui. Aşa e statutul tuturor ambasadorilor.”

Mai mulţi experţi cred că ar putea să aibă loc un târg între Preşedinţie şi guvernare. Printre aceştia şi analistul politic Anatol Ţăranu, şi el fost ambasador al Republicii Moldova la Moscova:

„Asistăm la necesitatea pentru domnul Dodon de a numi o persoană la Moscova, punct nevralgic pentru domnul Dodon, a unei persoane în care el totalmente are încredere. Şi eu cred că el a avut un târg cu actuala majoritate, de a obţinut acest post. Poate nu numai pe acesta, pentru oamenii săi, în schimbul semnării decretelor pentru alţi ambasadori care vor fi trimişi în alte capitale. Deci, asistăm la un anumit comerţ cu posturile de ambasadori, iar acesta este un element nou în ceea ce priveşte desemnarea ambasadorilor în Republica Moldova.”

Europa Liberă: Guvernarea îşi ia rămas bun de la o îmbunătăţire a relaţiei cu Federaţia Rusă, dacă îl lasă pe domnul Dodon să-şi trimită omul lui în această misiune?

Anatol Țăranu
Anatol Țăranu

Anatol Ţăranu: „Da, eu cred că guvernarea cedează direcţia rusă pentru Dodon, el va fi responsabil pentru această direcţie. Guvernarea, după toate probabilitățile, nu va încerca să concureze cu el pe această dimensiune. Eu cred că, comit o gafă în acest sens.”

Un alt fost ambasador în Federaţia Rusă, Vladimir Ţurcan, actualmente deputat socialist, spune că şeful misiunii diplomatice la Moscova ar putea fi desemnată o persoană din anturajul şefului statului:

„În condiţiile când preşedinte este domnul Dodon, în condiţiile înviorării relaţiilor, eu cred că va fi un rol foarte important pentru ca să se urgenteze rezolvarea tuturor problemelor care sunt, s-au acumulat şi trebuie de rezolvat pentru cetăţeni.”

Europa Liberă: Şi şeful statului ar avea nevoie de o persoană de încredere din anturajul său?

Vladimir Ţurcan: „Sunt sigur că da.”

Europa Liberă: Dumneavoastră aţi fost la Moscova. V-aţi mai dori o dată această funcţie?

Vladimir Ţurcan: „Nu cred că e cazul.”

Europa Liberă: Credeţi că un ambasador poate să facă mult acolo? Dacă guvernarea, pe de o parte, zice...

Vladimir Țurcan
Vladimir Țurcan

Vladimir Ţurcan: „…el poate să contribuie pentru a aduce cât mai operativ semnalul de la preşedinte şi informaţia din partea oficialităţilor de la Moscova, care vor fi rezultatul negocierilor pe care le-a purtat domnul Dodon la Moscova.”

Europa Liberă: Următorul ambasador ar trebui să facă ceea ce zice domnul Dodon, iar pe de altă parte, ce zice guvernarea.

Vladimir Ţurcan: „Guvernarea numai zice, dar nu hotărăşte. Şi ruşii nu prea au avut plăcere şi dorinţă de a discuta cu guvernarea actuală, după ce ei nu au discutat când au semnat Acordul de Asociere, fără consultaţii. Li s-a propus: „Haideţi să vedem care vor fi consecinţele, cum să le evităm”. Printre altele, exact aceasta a fost şi cu Ucraina. Exact aceasta.”

Fostul adjunct al ministrului de Externe, Andrei Popov, spune că această rechemare nu poate fi înţeleasă de către mediul diplomatic şi că ar fi un precedent:

„Ambasadorul Braghiş a fost un ambasador corect în raportul atât cu Ministerul de Externe din Chişinău, cât şi cu autorităţile ruse, eficient şi activ. Deci, a fost un ambasador adecvat, la locul său. Nu cunosc niciun motiv care ar servi drept temei suficient pentru asemenea decizie radicală, în condiţiile în care Rusia este un partener cheie, iar procedura de numire a ambasadorilor, cum vedem, este una încă neclarificată. Când rechemi pe cineva fără să dai o explicaţie, mie acest lucru mi se pare, pur şi simplu, urât şi demotivant pentru cei care îşi fac meseria corect şi eficient.”

Desemnarea ambasadorului Republicii Moldova la Moscova are astăzi o importanţă decisivă, în condiţiile în care Kremlinul insistă să atragă Moldova în Uniunea Euroasiatică. Experţii sunt de părere că, dacă ţara a ales calea integrării europene, la Moscova ar fi nevoie de un reprezentant demn care să nu „zboare” de pe un „gard pe altul”, ci să-şi poată apăra ţara.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG