La început am rîs cu poftă, am rîs sănătos. Apoi am căzut pe gînduri, stimaţi ascultători. Iar gîndurile mi-au provocat o mare nelinişte. Unimedia a scris deunăzi despre un funcţionar a cărui instituţie de stat e într-un proces lung de reorganizare. Funcţionarul acela mărturisea că de 7 luni de zile, din cauza reorganizării, nu-şi mai îndeplineşte atribuţiile prevăzute de lege dar că, în acelaşi timp, continuă să încaseze salarii. Cinovnicul a recunoscut că nu e prea corect ce i se întîmplă, dar a găsit şi un soi de scuză: „asta e situaţia…”
Acum înţelegeţi de ce mai întîi am rîs şi apoi am căzut pe gînduri? Sintagma-cheie în această mică poveste a tranziţiei e „aşa e situaţia”. De fapt, noi ştim bine cum stau lucrurile aici de la 1991 încoace. Prost de tot, stimaţi ascultători. În timp ce marii făcători de mişmaşuri, cei care au scos milioane de dolari din bănci, nu au returnat banii ciordiţi, un simplu muritor, care nu plăteşte cîteva sute de lei la timp, e penalizat cu severitate de maşinăria statală-fiscală.
Mă gîndesc că vorba sus-pomenită – „asta e situaţia” n-ar avea sorţi de izbîndă în viaţa unui simplu muritor. Vă imaginaţi ca un profesor de la un oarecare liceu să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu şi totodată să încaseze cu nonşalanţă salarii? Eu nu-mi imaginez. Aşa ceva ar fi posibil numai dacă organele fiscale ar dormi toată ziulica. Iar dacă s-ar trezi, profesorul n-ar fi cruţat. El nu are aura funcţionăraşului.
Confesiunea senină a cinovnicului scoate încă o dată în evidenţă modul ineficient şi lamentabil în care sînt folosiţi banii contribuabililor. Vorba funcţionarului, asta e situaţia…
