Linkuri accesibilitate

Ion Ivașcu: „Cel mai frumos lucru e să avem grijă de copilul din noi, dar mai ales de visele noastre de aur”


Jurnalul săptămânal la Europa Liberă.

Născut în 1 septembrie 1948 în satul Glingeni, Făleşti. Între anii 1964 - 1966 a studiat la Școala de Comerț din orașul Soroca. În toamna lui 1968 a fost înrolat în rândurile armatei sovietice. Din 1974 până în 1978 şi-a făcut studiile la Colegiul de Comerț din orașul Chișinău, secția merceologia produselor alimentare și industriale. De-a lungul activităţii profesionale a coordonat şi a gestionat depozitul de materiale pentru păstrarea fructelor şi legumelor din colhozul Progress. In 1996 şi-a redobândit dreptul de proprietar de pământ, pe care l-a dat în scurt timp în arendă unui lider din localitate. Iar din 2007 şi până în prezent administrează piaţa din satul Glingeni. Pensionar.

Luni

Satul își are viața sa, ritmul său, liniștea sa, poate chiar legile sale nescrise. 120 de kilometri ne despart de capitală, dar modul de viață ne este totuși diferit. Greutățile prin care trecem la fel sunt diferite de cele ale orășenilor. Arat, semănat, cultivat, semințe de calitate, furaj pentru animale, de foc pentru iarnă, ploi la timp, zăpezi curate … Cu toate acestea urmărim cu mare atenţie ceea ce se petrece în capitală, în Parlament, la Guvern, în străinătate. Binențeles că noi, cei rămași la țară, ne implicăm așa cum putem, așa cum înțelegem și cum știm noi mai bine în promovarea valorilor democratice, a schimbărilor în mai bine din societate, dar credeți-mă, domnilor, satele noastre au nevoie și de investiții, dar și de comunicarea asta directă cu mai marii acestei ţări, dar și cu actori, scriitori, jurnaliști, interpreți … Jurnaliștii mai apar din cand în cand, fie de la Radio Moldova, Radio Europa Liberă, Moldova 1, ProTV … poate că vin și alții și eu nu știu. Din când, în când mai vine şi câte un artist să cânte şi să ne încânte, dar biletele-s cam scumpe şi din pensia asta păcătoasă de 840 de lei nu-ţi mai rămane şi ceva pentru suflet. Cât privește guvernanții … o dată la patru ani și v-ajunge, domnilor ţărani! Ce să mai … suntem doar bazin electoral și punctum! Și va trebui, domnilor intelectuali, să mai parcurgem niște ani lumină pentru ca Moldova să fie guvernată de o clasă politică școlită în spiritul valorilor democratice și nu a spiritului de gașcă , de fini și de nănași. Din păcate Moldova noastră încă mai rămane a fi guvernată de *99 de cumetri* vorba cântecului.

Marți

Merg la piaţă si discut cu vanzătorii. Cei care au venit cu lapte, ouă, brânză, peşte ... nu prea au făcut vânzare.

De la piaţă mă întorc acasă, la nevastă-mea, cu nişte portocale într-o pungă. Îi dau punga cu portocale şi o întreb cu ironie ce primesc în dar? *Eva, fostă învăţătoare la clasele primare aproape jumătate de secol, zâmbeşte şi-mi zice că ideal ar fi ca Ziua Iubirii să se extindă pe tot parcursul vieţii şi nu doar în februarie. Noi, generaţia mai veche de la sate, am fost o generaţie poate mai înfierată, complexată, cu toate acestea ne-a fost dat să trăim sentimentul iubirii. Mă rog, cu anii carapacea se mai schimbă, sufletul însă vrea şi acum, la vârsta noastră, la a treia tinereţe, tandreţe, afecţiune, admiraţie pentru tot ceea ce e frumos şi valoros.

La radio tocmai se difuzează un spectol dedicat poetului nostru drag Grigore Vieru, de la naşterea căruia s-au împlinit 82 de ani. A cântat ca nimeni altul iubirea de ţară, iubirea de mamă, de neam, natură, femeie, copil etc. etc..

Versul poetului circulă și va circula de-a pururi prin vasele noastre sangvine în speranța de-a ne face mai iubitori unul față de altul, mai iertători, mai toleranţi, conștienți de ceea ce putem pierde datorită alergăturii noastre fără vreo noimă, rost, valoare .

Miercuri

Am mai multe treburi de isprăvit. În prima parte a zilei merg la Consulatul României de la Bălţi, ca să mă interesez ce acte îmi trebuiesc pentru a obţine cetăţenia română. Am adunat o „colecţie” întreagă de acte – certificatul de naştere, de căsătorie, certificatul de deces al părinţilor … Mă întreb şi vă întreb: oare de ce atâtea drumuri şi atâtea cheltuieli pentru ceva care ne aparţine şi care ne-a fost luat fără ca să ne întrebe cineva? Să nu se supere guvernanţii români, dar ar trebui, domnilor, să aveţi mai multă grijă faţă de românii din R Moldova şi nu numai. Consider, cu mintea mea de ţăran, că ar trebui printr-un simplu decret să ne fie dată înapoi şi cetăţenia, dar şi ţara - mamă România, pe care am văzut-o prima dată la Podul de Flori, în anii 90, în cele trei ore de şedere peste Prut, iar a doua oară nu demult, la Iaşi, când am fost să cumpăr nişte incubatoare, care erau mai ieftine decât la Faleşti. Ultima data când am fost în Romania mi s-a parut, oarecum şi străzile, şi magazinele, şi clădirile, şi oamenii, şi limba română mult mai frumoase decât la noi. Oare când le vom avea pe toate astea şi aici, de partea astlaltă de Prut?

Ajuns la Bălţi îl întreb pe primul trecător ce-mi iese în cale, cu ce mă pot deplasa până la Consulatul României. „Vot tuda i napravo”, îmi spune o duduie cu buzele vopsite cu un roşu strident. „Duşerea cui te are … ”. Tot Bălţul, unde şi nu te întorci numai în rusă îţi răspunde. Şi parcă intenţionat. „Mulţumesc doamnă, spasibo”, îi răspund. Ea, îşi dă seama de tactica mea şi parcă ar mai vrea să spună ceva. Păcat că acest subiect încă mai rămâne a fi unul sensibil. Poate va disparea cândva de pe ordinea zilei, până atunci, însă, avem nevoie de mai mult curaj, reacţie, cultură şi educaţie.

Pană seara trebuie să ajung şi la Urdiș, în deal, la vie, ca să văd ce fac cei 100 de butași pe care i-am plantat toamna trecută pentru urmașii mei – Cristi, Paul, Gabi și Matei. Ginerii mi-au trimis de la Institutul de Cercetări pentru Viticultură și Vinificație soiuri rezistente la frig - Aligote, Izabella, Rcatiteli, Schasla Blanc, Schasla Muscat . . . Pe globul pămantesc există peste 20.000 de soiuri de viță–de-vie. Noi le-am ales pe cele mai dulci și care să le placă nepoților, dar și strănepoților mei. Merg să-l iau și pe badea Gorea Bejenaru, țăran agriculor din mahalaua noastră, ajuns la senectute, dar în plină forță, ca să-mi ţină de urât. Astă-toamnă împreună am plantat butaşii. Sper să fie o investiție bună pe termen lung. Ș-apoi și urmașii să-l pomenească pe bunelul Ion Ivașcu de la Glingeni că a fost un bun gospodar și că a lăsat ceva în urma lui - o livadă de nuci pe care sper s-o sădesc cât de curand, una de migdale și această vie de struguri dulci.

La piață, în centrul satului Glingeni, stau grămăjoare-grămăjoare și discută despre vizitele lui Dodon de la Moscova şi cea de la Bruxelles. Unii sunt pro-est, alții pro-vest. Discută unii cu alții, se privesc în ochi unii pe alții, nu se ceartă și cu toții rămân să trăiască în același sat și să meargă la aceeași biserică. Mă rog, președintele cu președinția, noi cu pământul și cu via. Ş-apoi … cu toţii ne-am calmat, d-le preşedinte, pentru că acesta era îndemnul dvs. după scrutinul electoral din 13 noiembrie 2016. Dar să știți că nu ne-am culcat pe-o ureche, ca să ne trezim pe cealaltă. Rămânem cu conștiința trează și vom fi cu ochii minții pe tot ceea ce se întâmplă în R Moldova și am vrea să credem că majoritatea parlamentară nu vă va permite să faceţi tot ce doriți dvs. cu bucata asta de pământ. Aţi promis că veţi fi preşedintele tuturor, chiar şi al celor care au votat împotriva dvs.

Joi

Ca de fiecare dată mă trezesc dis-de-dimineaţă să le reuşesc pe toate. Priveliştea albă de afară îmi dă speranţa că vom avea, poate, un an cu roade bogate şi poate ne-a feri Domnul de secetă. Satul parcă a adormit. Unde și unde câte un lătrat, unde și unde câte un vecin care se grăbește să le dea de mancare animalelor ce aşteaptă cuminţi porţia de fân. Din grădina mătușii Ioana Ivaschiv un fuior de fum albăstriu se înalță spre cerul cenușiu. E semn bun că vecina e acasă, că face focul în sobă și că mai avem vecini în mahalaua noastră Izăreni. În partea asta de sat am rămas eu cu nevastă-mea, cumătru Vasile și cumetra Vera Grozavu, vis-a- vis de noi e Stilea și cu Veronica Lucanovschi, badea Gorea Bejenaru … și cam atât. Rând pe rând se trec mahalagiii noştri. Casele lor rămân goale și pustiite, orfane şi triste. Mai întai s-a dus la Domnu' Dochița Ţurcanu, apoi moș Gheroghe cu mătușa Olea Buliga, Dunea Lisac, iaca și cumetru Michea Prisac și-a făcut drum spre cele veșnice și Toadere Golubovschii la nici 50 de ani impliniți … Dăunăzi au luat-o și pe cumetra Catinca Gâscă la Bălți, la feciorul mai mare. E bolnavă și slăbită de ani și de munca în colhoz. Toți copiii din Izăreni și ai mei, dar și ai vecinilor noștri, cu toții au plecat care la Bălți, care la Chișinău, Moscova, Roma, Paris … Ce frumos sună! Sunt marile orașe ale lumii. Dar Glingeniul în seama cui rămane? Cine va trăi la sat? Cine va avea grijă de via pe care am plantat-o în dealul de la Urdiș?

Dăunăzi nepotul cel mai mare Cristi, student la Economie, m-a întrebat l-a telefon cât costă casa care se vinde în mahalaua noastră. Mi-a zis că vrea cu timpul să-și facă aici o vilă mică, o casă de vacanță cum se spune acum, cu piscină, cu livadă de vișini ca în Cehov, cu hamac, magnolii de toate culorile și cu animale de companie. Ideea mi-a plăcut și sper să-și împlinească visul. Mă rog să ajung să le văd cu ochii mei și pe acestea. Mâine, vineri, însă, am să vă spun unul dintre visele mele de aur pe care așa și nu l-am realizat.

Vineri

Purtam sub aripa mea un vis ascuns, un vis de aur, pe care nu mi-a fost dat să-l realizez, din varii motive. Fiind dintr-o familie cu zece copii, eu fiind al patrulea, mama și tata adesea îmi ziceau să-mi aleg o profesie serioasă care să-mi poată asigura un viitor, or „artiștii, spuneau ei – umblă prin lume cu traista goală, nici tu casă, nici tu masă”. Nu am ieșit din cuvântul lor, pentru că ce ziceau ei era lege, dar și azi, la cei 68 de ani ai mei bătuți pe muchie, mă urmărește această neîmplinire, mai ales cand aud vioara lui Botgros sau vocile consătenilor mei Nina Țurcanu- Furtună, Nicolae Ciubotaru, interpreți de muzică populară, Valeriu Cojocaru, interpret de muzică clasică de la Opera Națională din Chișinău … Cand mi-e mai greu pe suflet urc în pod și bat tobele, ca să-mi mai treacă necazul, dar nevastă-mea de fiecare dată cand mă aude se supără pe mine zicându-mi că sunt în mintea copiilor și că nu am prins la minte nici la bătrănețe. Îi dau dreptate, dar poate că cel mai frumos lucru e să avem grijă de copilul din noi, dar mai ales de visele noastre de aur.

Pe parcursul anilor am activat în colhozul din sat în calitate de merceolog, magazioner … Iar în 1991, în urma reducerii statelor de personal din colhozul Progres am rămas fără de serviciu. Veneau ani grei, cu lipsuri și probleme financiare pentru familia noastră, cu două studente la Chișinău și cu ideea că dacă voi intra în posesia celor trei cote de pământ care mi se cuveneau mie și soției mele, Eva Ivașcu, ea fiind copil al Siberiei, aveam convingerea că vom avea un alt trai. Da, din clipa în care am început să prelucrăm cele aproximativ 4 ha de pămant viața noastră s-a schimbat radical. Munceam zi și noapte pe deal, cu toată familia, aidoma lui Sisif, eroul mitului grecesc, care de zor și până noapte căra piatra de încercare pană in vârful muntelui, spre dezamăgirea noastră, însă, de îmbogățit nu am mai îmbogățit. Soacra mea, Dumnezeu s-o ierte, adesea îmi zicea: „Evunea mea a făcut școală ca să fie învățătoare, nu să lucreze pămantul de la Glingeni”. După doi ani de chin și osândă am dat cele 4 ha de pămant în grija unui lider din sat. Dar miracolul, bogăția noastră cea mare, de fapt, venea din altă parte, de unde parcă nici nu te aștepți. Fetele noastre Alina și Oxana în scurt timp ne-au îmbogățit cu doi gineri și cu patru nepoței – Cristi, Paul, Gabi și Matei, cea mai de preț avere, ei fiind sensul existenței noastre și pentru care ne rugăm zi și noapte să fie sănătoși și … să crească într-o Moldovă prosperă și bogată, o Moldovă europeană și liberă.

„Scoală-ne Doamne în zori și trimite-ne la muncă, la munca cea care nu atât pentru tine, cât pentru aproapele tău, nu atât pentru trup, cât pentru suflet. Dăruiește-ne o zi bună cu spor și hărnicie, așa încât spre seară întorși acasă, împăcați cu sine și cu lumea din jur să cinăm cu ceea ce ni s-a dat.”

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG