Linkuri accesibilitate

Jurnalul săptămânal la Europ Liberă

Născută în 26 februarie 1966 în satul Pelinia din raionul Rîșcani. A studiat la Facultatea de jurnalism a Universității de Stat din Moldova. Timp de 14 ani a activat la Radio Moldova Actualități, apoi a fost redactor-șef la Știrile de la Euro TV Chișinău și la Jurnal TV, dar și editor de jurnale la Publika TV. A fost mai apoi șefa Departamentului Multimedia de la Compania Publică Teleradio-Moldova, după care redactor-șef în redacția Știri de la Vocea Basarabiei TV. În prezent este șomeră.

Luni

Dis-de-dimineață am mers cu mama la medic. Are un buchet întreg de boli, dar o ador pentru faptul că nu cedează și tare mult îi place viața. De fapt, sunt sigura că anume asta o ține printre noi. Azi, a fost, însă, ceva mai tristă. Am discutat mult despre aceea că fratele mai mic și-a pus în gînd să emigreze cu toata familia în Europa, în căutarea unor posibilități de trai. Îl înțeleg. Cu doi copii mici și cam bolnăviori, cu un salariu de cinci mii de lei – el, și două mii de lei – soția, dar și un credit de patru mii pe lună nu poți să faci față nici celor mai elementare necesități. Mi-am amintit cum, zilele trecute, ne-am adunat vreo cinci perechi de prieteni. Două cupluri de tineri cu studii superioare, dealtfel cei mai tineri dintre noi, ne-au anunțat că, în curînd, vor pleca peste hotare, la muncă. „Nu mai vedem aici nicio perspectivă, nu mai avem șanse de cîștig, de carieră, de creștere profesională și personală”, spun ei. Nu pot să nu le dau dreptate. Nici cei cu o carieră de succes nu prea au ce face acum pe acasă. Peste zi, am aflat că toate serviciile medicale s-au scumpit oficial, unele chiar și cu peste 400 de procente, iar omul bolnav de inimă, spre exemplu, poate să moară cu zile, dacă nu are poliță medicală ori 3450 de lei în buzunar ca să fie spitalizat. M-am gîndit la inima mamei, care abia pîlpîie, ajutată de cardiostimulator. M-am bucurat că e pensionară și deci, într-un fel, asigurată. M-am rugat la Bunul Dumnezeu să mă țină sănătoasă pe mine și toată familia, pentru că șomerii ca noi nu au bani nici de poliță și nici de spitalizare.

Marți

Am fost la o cuconadă, la care au venit cîteva colege de facultate. Nenorocul, ori poate soarta, karma, providența a făcut ca una dintre prietenile noastre să suporte un ictus cerebral cu urmări destul de grave pentru sănătate. Acest necaz ne-a unit. Inițial ne-am găsit pe Facebook, pentru că avem colegi în cele patru zări ale lumii. Evident, suntem mult mai mulți în grupul de pe rețeaua de socializare, decît am venit la această întîlnire. Toată lumea a sărit în ajutor și, deci, era timpul să ne facem niște planuri despre acțiunile noastre de mai departe. Am îmbinat utilul cu plăcutul, cum se spune. A ieșit frumos. Am constatat cu multă satisfacție că am rămas un grup de oameni foarte uniți și plăcut surprinși că nimeni nu a rămas indiferent la suferința colegei. Fiecare a contribuit cu ce a putut. Foștii colegi de prin alte grupe de la facultate ne admiră pentru solidaritate. Eu cred ca ar fi și un exemplu de urmat, mai ales că am sărit în ajutor, atunci cînd aproapele are nevoie, și nu ne-am adunat pur și simplu la o petrecere. Acum, practic în fiecare seară, ne luăm cîteva minute libere și ne povestim istorioarele de viață, care ne-au scăpat fie din cauza timpului, fie din cauza depărtărilor.

Miercuri

Am fost prin magazine. M-am plimbat trei ore încheiate. Nu că aș fi vrut ceva anume. Am mers ca la muzeu. La Unic, spre exemplu, mi s-a părut din cale afară de izbitoare diferență dintre vitrinele doldora de mărfuri din nenumăratele buticuri și scările avariate și mizeria din fața clădirii. Ba am mai constatat cu stupoare că, la toată droaia de lume care se plimbă prin acea hardughie nu există niciun bloc sanitar. Cică pînă nu demult erau două, dar administrația a decis să le închidă, pentru că nu mai are bani pentru așa lux. Vreau să vă spun că prețurile exagerate nici măcar nu m-au enervat. Oricum nu aveam de gînd să cumpăr nimic. În schimb, am întîlnit o cunoscută, care mi s-a plîns că umblă deja de vreo două săptămîni să-și aleagă o geantă, dar nu găsește minic mai ieftin de 700 de lei. Apropo, am atras și eu atenția la buticurile cu valize. Nici nu ai pe unde trece. Se vede că sunt la mare căutare, dacă se clădesc în așa cantități. Mai nou, se zice că moldovenii, care au umplut deja lumea, ar vrea să emigreze pe una dintre cele șapte planete, descoperite recent de NASA. Mai știi, fiecare glumă are cîte o fărîmă de adevăr. Numai că o colegă îmi spune că acolo e carantină la moldoveni din cauza hamelionismului politic.

Joi

Am fost la Durlești ca să-mi ajut colega ajunsă la necaz, despre care v-am povestit anterior. Ca să mai tai din drum, am luat-o pe scurtătură, deci am mers pe o imaginară centură a satului. Sfatul meu: faceți ocolul pe la Ciocana. La un moment dat, îmi venea sa-mi iau mașina în brațe ca s-o scot cît de cît întreagă de acolo. Din cauza băltoacelor, a noroiului și a mulțimii de gropi, această așa-numită stradă seamănă mai mult cu un traseu pentru raliuri cu obstacole deosebit de periculoase. Deci, izul de capitală este deteriorat capital pe aici. Un lucru bun am constatat, totuși. Dacă drumurile se desfundă, înseamnă că vine primăvara. Așa că luna viitoare vom avea de plătit mai puțin pentru așa numitele gaze naturale, care au vănturat contoarele și economiile moldovenilor. Spre seară, cînd am răsfoit internetul, am mai aflat o veste, despre care m-am gîndit că ar putea fi una bună. Cică e pe cale de apariție un Consorțiu pentru jurnaliști. Detaliile sunt în ceață, deocamdată, dar am zărit printre inițiatorii proiectului cîteva nume, care îmi insuflă încredere. Așa ori altfel, o schimbare trebuie să se producă, pentru că jurnaliștii onești astăzi, practic, nu mai au unde activa. Apropo, toată ziua soțul meu a primit felicitări cu ocazia zilei de 23 februarie. Dar mama spune că la biserică s-a citit prohodul și Sfîntul Maslu.

Vineri

Azi îs Dragobetele. Sincer, nu prea îmi amintesc să fi marcat în prima tinerețe această sărbătoare. E tot ca un fel de Sfîntul Valentin doar că mai pe românește. Dar e frumos să vezi fetele cu bujori în obrăjori și băieții făcînd coadă la florării. Involuntar, îmi vine ideea că februarie e o lună bună pentru cei ce fac business cu flori. Un trandafir – 70 de lei. Deci un tînăr, din bursa de student, poate să dăruiască azi cîte un trandafir la 10 fete. Ce matematică simplă. Dar la cinema, teatru ori, Doamne ferește, restaurant?! Un trandafir și o plimbare pe malul lacului din Valea Trandafirilor este tot ceea ce își poate permite azi să ofere un tînăr îndrăgostit de pe la noi, dacă nu are măcar un părinte plecat la muncă peste hotare. Dar să urmăm sfaturile înțelepților: dacă nu putem schimba situația, să ne schimbăm atitudinea. Oricum, rămîn convinsă că binele și frumosul vor salva lumea. Apropo, tot iluminații, iar mai nou, pretinșii nenumărați iluminați sunt de acord la un capitol: lupta dintre bine și rău este acum mai dură ca niciodată, iar omenirea mai are la dispoziție cam 100 de ani ca să se salveze. Așa că vă îndemn să gîndiți pozitiv, să zîmbiți și să dăruiți iubire indiferent de situația în care vă aflați. În felul acesta, fiecare pune umărul la autosalvarea noastră.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG