Linkuri accesibilitate

Invitatul rubricii de astăzi este Ion Ciumeică.

„Primăria Văleni din raionul Cahul a elaborat prooiectul „Lunca Prutului”. Acesta ar putea aduce beneficii unui număr de 35 de mii de locuitori, din nouă localități din sudul țării.

Clădirea spitalului raional din Cantemir va fi reabilitată din punct de vedere termic. Lucrările vor începe în acest an, în cadrul unui proiect în valoare de 15 milioane de lei, finanțat din Fondul Național de Dezvoltare Regională.

Cu toate că SA Drumuri Cimișlia a câștigat concursul în cadrul licitației publice privind prestarea serviciilor de întreținere a drumurilor locale din acest raion, pentru anul curent, conducătorul colectivului în cauză, Victor Cojocaru, afirmă că deocamdată nu se știe cum va folosi suma alocată, de peste trei milioane de lei. Motivul invocat este că până în prezent nu a fost dus până la capăt procesul de clasificare a drumurilor din Republica Moldova și nu se cunosc arterele rutiere care vor fi trecute în jurisdicția Consiliului Raional Cimișlia, și care vor fi atribuite în gestiunea aturităților publice locale, de nivelul unu.

Factorii de decizie au analizat la ce etapă se află construcția apeductului Leova-Iargara. De apă potabilă, din râul Prut, vor beneficia nu doar locuitorii din aceste două orașe, dar și populația a mai multor sate.

Peste 70 de persoane au participat la Forumul de Tineret de la Cahul, găzduit de Asociația Obștească „Perspectiva”. Evenimentul este parte a programului „Vocea Tinerilor din Cahul”, susținut de Ambasada SUA din Republica Moldova.”

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG