Linkuri accesibilitate

Protestul Platformei „DA” un „test al spiritului protestatar din societatea moldovenească” (Igor Volnițchi/Tribuna.md)


Peste o mie de condamnați, între care 333 eliberați din închisori, beneficiari ai amnistiei la a 25 aniversare a independenței (Ziarul de Gardă).

Protestul anunţat pentru astăzi de Platforma Demnitate şi Adevăr e un „test al spiritului protestatar din societatea moldovenească”. Motivul pentru care organizatorii chem în stradă oamenii şi anume proiectul amnistiei fiscale ar fi doar un pretext. Este concluzia comentatorului Igor Volniţchi. El susţine în editorialul său de pe tribuna.md că dacă oamenii vor ieşi în stradă, acest protest ar putea fi un „moment decisiv pentru politica moldovenească”. Apariţia unei forţe generată de valul protestatar ar putea zădărnici intenţiile pe care le au cele două forţe care domina politicul – preşedintele Igor Dodon, pe de o parte şi pe de alta, guvernarea condusă de PD. „Agenda politică planificată de unii jucători pentru anul 2017, va suferi modificări esenţiale”, concluzionează Igor Volniţchi.

Tarifele la curent ar putea creşte cu circa 20-30 la sută în raioanele din Nordul Moldovei”, titrează portalul mold-street.com. Majorarea tarifelor a fost solicitată de reţelele de distribuţie a energiei electrice Red-Nord şi Red-Nord Vest. Factorul principal ce contribuie la o majorare atât de substanţială îl constituie, potrivit sursei citate, devierile financiare acumulate ca urmare a neajustării la timp de către ANRE a tarifelor la curent în 2015. Este vorba de circa 185 de milioane de lei, care urmează a fi recuperate în patru ani. dacă nu ar fi fost aceste devieri financiare tariful s-ar fi redus, se precizează în articol.

Peste o mie de condamnați beneficiari, dintre care 333 eliberați din închisori este bilanțul realizat de Ziarul de Gardă la cinci luni de la intrarea în vigoare a legii privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Deși inițial Ministerul Justiției spunea că vor fi amnistiate în jur de 1300 de persoane, Departamentul Instituțiilor Penitenciare anunță acum că numărul potențialilor beneficiari ar putea fi aproape triplu. Printre cei care au beneficiat sau ar urma să cadă sub incidența acestei legi sunt și funcționari publici, precum și cei 14 judecători reținuți în dosarul de spălare a 20 de miliarde de dolari prin intermediul instanțelor de judecată, scrie sursa citată. Chiar dacă nu cad expres sub incidenţa legii, Ilan Shor și Veaceslav Platon ar putea fi și ei amnistiați dacă își vor recunoaște vina, iar instanța de judecată le va recalifica faptele și le va stabili un prejudiciu mult mai mic decât cel invocat de procurori. Așa s-a întâmplat, bunăoară, în cazul fostului prim adjunct al procurorului general, Andrei Pîntea care a fost amnistiat la mijlocul lunii ianuarie după ce și-a recunoscut vina, iar procurorul i-a îmblânzit învinuirea.

Transnistria este, în premieră, dispusă să discute cu Chișinăul statutul politic”, titrează publicația rusească izvestia.ru. În articol se vorbește despre o schimbare de retorică a administrației de la Tiraspol care până acum refuza categoric să discute despre statutul politic al regiunii. Ziarul rus inserează mai multe afirmații ale președintelui sovietului suprem de la Tiraspol, Alexandr Șerba. El susține că Tiraspolul ar fi dispus să discute despre reglementarea politică a conflictului dacă un asemenea demers va fi promovat de Parlamentul Republicii Moldova, nu de lideri politici separați, sau dacă s-ar decide în cadrul unui referendum organizat pe malul drept al Nistrului.

Afirmațiile spicherului transnistrean vin în disonanță cu declarațiile liderului de la Tiraspol Vadim Krasnoselski care și-a reiterat recent opțiunea pentru independența nerecunoscutei republici, observă publicația newsmaker.md care a căuta să afle dacă într-adevăr Tiraspolul și-ar fi schimbat retorica. Sursa citată observă că atât la Chișinău, cât și la Moscova sunt voci care prevestesc un eventual progres în procesul de negocieri. În articol sunt citați experți din regiunea transnistreană și Rusia care pun la îndoială însă disponibilitatea reală a Tiraspolului de a negocia statul politic al regiunii.

Într-un comentariu despre recenta conferința pentru securitate de la Munchen, Mădălin Necșuțu notează în Evenimentul Zilei (www.evzmd.md) că estul Ucrainei se îndreaptă spre un „deznodământ nefericit”, spre înghețarea conflictului. El mai scrie că Republica Moldova vrând nevrând este inclusă în malaxorul politicilor rusești în regiune. Vârful de lance al intereselor rusești în Republica Moldova îl reprezintă președintele Dodon care „își asediază propria cetate”. „Rusia își va îndeplini agenda și în Republica Moldova și va sparge bariera politică nu numai prin butonarea conflictelor înghețate, ci și prin inerția și buimăceala guvernanților de la Chișinău care și-au făcut calcule greșite atunci când l-au ajutat de facto pe Dodon să le fie oponent politic și să-i strângă ușor de grumaz în fiecare zi”, concluzionează Mădălin Necşuţu.

Fără asistența din partea NATO, Armata Republicii Moldova ar fi sucombat demult, e de părere analistul Vlad Ţurcanu. El a afirmat în cadrul unei emisiuni la Radio Chişinău că „Alianța Nord Atlantică a punctat în câteva rânduri că această colaborare între NATO și Republica Moldova este un rezultat al demersurilor întreprinse de oficiali moldoveni. Puterea de la Chișinău înțelege foarte bine că dacă peste doi ani, după alegerile parlamentare, să spunem, politica oficială a statului nostru s-ar identifica cu cea promovată de Igor Dodon, atunci acesta ar fi capătul drumului în cooperarea pe toate liniile cu partenerii occidentali”.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG