Linkuri accesibilitate

Partidul Social-Democrat și reflexele PCR


La protestele anti-corupție de la Iași
La protestele anti-corupție de la Iași

Mihai Chirica și prioritate absolută a „unității de monolit a partidului în jurul Comitetului său central, în frunte cu secretarul general”.

Partidul Social-Democrat are, indiscutabil, reflexele Partidului Comunist Român. Unul dintre principiile comuniștilor, invocat cu un soi de fervoare mistică, era așa-numitul „centralism democratic”. În realitate, nimic democratic acolo, ideea era de fapt că totul se hotăra la centru iar toată lumea executa fără să crâcnească.

Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:36 0:00
Link direct

Am avut un exemplu de „centralism democratic” ca pe vremuri în recentele evenimente legate de faimoasa Ordonanță 13. Când tot partidul părea să se alinieze disciplinat în spatele președintelui său, a apărut o voce singulară, aceea a primarului de la Iași, Mihai Chirica. Domnia-sa a spus două lucuri : 1) că Ordonanța prin care guvernul dezincrimina abuzul în serviciu a fost o inițiativă eronată 2) că ministrul de justiție, Florin Iordache, trebuia să-și asume eroarea și să demisioneze. În ambele cazuri, s-a văzut curând că Mihai Chirica avea dreptate: Ordonanța a fost abrogată, iar Florin Iordache și-a dat demisia.

Care a fost reacția social-democraților ? O serie de organizații județene au cerut sancționarea ba chiar excluderea din partid a dlui Chirica. Motivația acestei atitudini este pe cât de penibilă pe atât de hilară: i se reproșează lui Mihai Chirica faptul că și-a exprimat observațiile critice în public și nu „în interiorul partidului”. Este exact optica Partidului Comunist Român: orice disidență, fie și potențială, era înăbușită în fașă iar contestatarilor le era cu desăvârșire interzis să se exprime în spațiul public. Prioritate absolută avea „unitatea de monolit a partidului în jurul Comitetului său central, în frunte cu secretarul general”.

Mihai Chirica nu este, în definitiv, un opozant, el se declară social-democrat, înțelege să rămână credincios partidului, e însă un om cu un discurs coerent, dovedind că are curajul propriei opinii. Este primarul unui mare oraș, a câștigat confortabil ultimele alegeri locale iar partidul nu va avea decât de pierdut ostracizându-l. Pe de altă parte, după ce Chirica a fost înlăturat ieri din toate funcțiile de conducere, e limpede, o dată în plus, că avem a face cu un partid anchilozat, socotit de mulți că este nereformabil. Mă îndoiesc că, sub conducerea lui Liviu Dragnea, partidul va demonstra contrariul.

Previous Next

XS
SM
MD
LG