Linkuri accesibilitate

Amnesty International: principiul justiției echitabile este foarte des încălcat în R. Moldova


Moldova, directoarea executivă a Amnesty International Moldova, Cristina Pereteatcu (centru), Igor Stoica, coordonator programe (dreapta)

Principiul justiției echitabile este foarte des încălcat în R. Moldova, a declarat Igor Stoica, coordonator de programe la Amnesty International Moldova, citat de IPN. Vorbind la o conferință de presă cu presă la care a fost prezentat raportul anual al acestei organizații, Stoica a spus că în Moldova nu e respectată întrutotul prezumția de nevinovăție, iar ședințele de judecată nu sînt întodeauna publice și transparente. Igor Stica s-a referit la cazul așa-numitului „grup Petrenco”, ai cărui membri au fost reținuți în septembrie 2015 pentru că au încercat să intre cu forța în sediul Procuraturii Generale. Potrivit lui Igor Stoica, șase persoane din acest grup au fost ținute șase luni în penitenciar fără o motivație juridică întemeiată, după care au fost puse în arest la domiciliu, și în cele din urmă eliberate sub control judiciar. Raportul Amnesty International face referire și la cazul fostului premier Vlad Filat, condamnat la nouă ani de închisoare, spunînd că procesul acestuia a avut un caracter închis. Raportul citat observă și faptul că nu au fost înregistrate progrese în abordarea cauzelor structurale privind impunitatea pentru tortură și rele tratamente în sistemul judiciar din R. Moldova

Podcast Politigraf

XS
SM
MD
LG