Linkuri accesibilitate

Demagogia „pe exterior” și dezastrul intern


Andrian Candu (stânga), Igor Dodon (centru) și Pavel Filip

Punctul de vedere săptămânal al scriitorului și publicistului Vitalie Ciobanu.

Evenimentul major de politică internă de la acest început de săptămână în Republica Moldova a fost consfătuirea celor trei politicieni din fruntea statului – Igor Dodon, Andrian Candu și Pavel Filip – , anunțată, promisă, dar care nu mai avea loc din cauza că Dodon și-a făcut o agendă externă încărcată (Moscova, Bruxelles, Iran – această din urmă vizită pe filiera Federației de Șah), pentru a-și lustrui imaginea de politician de anvergură internațională.

Întâlnirea și mai ales rezultatele ei, pe care demnitarii cu pricina le-au prezentat în cadrul unei conferințe de presă, n-a relevat nimic important și util pentru țară. S-au constatat divergențe mari pe subiecte de politică externă, fapt ce nu cred că a surprins pe cineva. Agenda pro-rusă a lui Dodon nu se armonizează cu opțiunile majorității guvernamentale, chiar dacă într-o postare pe Facebook socialistul vorbea despre „un început de dialog pe contrasens” (…atenție totuși la trafic!). Noutatea este că divergențele dintre președintele ales cu cântec și majoritatea parlamentară au fost enunțate în fața opiniei publice interne, după ce până atunci Dodon și guvernarea Plahotniuc se bătuseră în declarații și comunicate în fața partenerilor externi.

Socialistul continuă să insiste pe alegeri anticipate, vrea atribuții mai mari pentru președinte (presa a vehiculat sintagma „republică prezidențială”), și a promis să denunțe Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană dacă alegătorii i-o vor cere. La rândul lor, Candu și Filip s-au grăbit să-și asigure colegul filorus că în Uniunea Europeană există mai multă dezvoltare și că, dacă vrei să ai un zâmbet frumos, vizita la dentist este obligatorie, chiar dacă neplăcută (figura de stil i-a aparținut premierului, care și-a demonstrat și cu alte ocazii apetitul pentru metafore).

Vitalie Ciobanu
Vitalie Ciobanu

Singurul subiect în care cei trei demnitari au găsit un punct de convergență, și anume crearea de grupuri de lucru pentru identificări și monitorizări în problematica transnistreană, este unul curat demagogic, lipsit de sens în condițiile în care Moldova nu poate face nimic pentru a-și reîntregi teritoriul. Chestiunea transnistreană se află în totalitate la cheremul Rusiei, iar Rusia nu are de gând să cedeze controlul politic asupra acestei regiuni și nici să-și retragă forțele de ocupație. Mai mult, recunoașterea chiar în aceste zile de către Putin a actelor de identitate emise de „republicile” pro-ruse din Donbas nu prevestește nimic bun pentru Moldova: sunt formule pe care Kremlinul le poate extinde și în Transnistria, or acest teritoriu separatist în care circa 200 000 de locuitori au obținut cetățenia rusă s-a cerut de mai multe ori prin referendum sub jurisdicția Moscovei (acum trei ani un referendum similar, salutat de Dodon, a avut loc și în Autonomia Găgăuză). Statut pe care Crimeea ucraineană l-a și obținut, după ce a fost invadată de „omuleții verzi” ai lui Putin. Nimic nu ne garantează că în anumite circumstanțe același deznodământ nu ne paște și pe noi. Norocul Republicii Moldova este lipsa unui hotar comun cu Rusia, pentru că la capitolul „garanții de securitate” suntem foarte vulnerabili.

Mai important decât să fi auzit a câta oară că Dodon vrea în Eurasia, iar actuala guvernare în Europa (ceea ce înseamnă că fiecare și-a apărat cu demnitate, principial, pozițiile, n-a cedat – iată o consecvență de invidiat!), ar fi fost să ni se comunice soluțiile care au fost găsite la această „întâlnire de gradul trei” pentru gravele probleme ale țării: corupția generalizată, justiția subordonată politic, sărăcia maselor, depopularea accelerată a Moldovei, ancheta privind miliardul furat ș.a.m.d.

Nimic concret pe aceste subiecte nu s-a spus din partea sus-pomeniților dregători. Sperietoarea geopolitică nu poate obtura catastrofa internă. Or, „pe interior”, cum îi place să spună cu o formulă greșită lui Marian Lupu și altor politicienii moldoveni, țara continuă să fie furată și stoarsă de vlagă. Prețul carburanților crește la fiecare două săptămâni. De câteva zile a venit și vestea scumpirii abrupte a serviciilor medicale de la trei până la zece ori, devenind practic inaccesibile populației care nu beneficiază de asigurare medicală. Astfel, pe lângă faptul, de pildă, că moldovenii vor plăti mai mult pentru o zi de spitalizare, aceasta nu va include prețul alimentației și al medicamentelor, iar o banală operație de îndepărtare a amigdalelor va costa în loc de 82 de lei, ca până acum, 1 007 lei. Ce să mai zici? Se pare că guvernanții au ales calea cea mai ușoară de a rezolva problemele sociale, scăpând de cei care le generează, adică… de oameni.

Moldova e un stat intrat într-un fel de buclă atemporală, blocat în subdezvoltare și degradare iremediabilă. Politicienii din Partidul Democrat și aliații lor, care se laudă că au preluat destinele țării într-un moment greu (deși uită că au făcut parte din guvernările de după 2009), nu au o strategie, un program de salvare a Republicii Moldova. Se operează circumstanțial, conjunctural, demagogic. Relația lor suspectă cu Dodon face și mai imprevizibil, insondabil comportamentul „cooperativei vesele” care s-a instalat la cârma Basarabiei.

Debusolarea din politica externă moldoveană, în care se operează după principiul racul, broasca și știuca, deja produce efecte, semnalează unii comentatori din România. Degeaba, spun ei, se vor vota în parlament Rezoluții solemne de fidelitate față de parteneriatele cu Uniunea Europeană și NATO, dacă Dodon va fi lăsat să zburde liber pe „Câmpiile Elizee”. Numai că aici avem o problemă: socialistul a fost uns președinte tocmai pentru a ni se declara, cu inocență, că nu te poți înțelege cu el, că e un politician iresponsabil și primejdios nu doar pentru orientarea proeuropeană a statului, ci chiar pentru existența Republicii Moldova, astfel ca această justificare să asigure regimului Plahotniuc un credit nelimitat în fața Occidentului. Prin urmare, a-l sancționa pe Dodon înseamnă pentru clasa politică aflată la putere a se sancționa pe ea însăși și asta e cu desăvârșire exclus. De aceea, circul falselor confruntări la vârf va continua.

Pentru a nu pierde controlul, guvernarea, afirmă unii, va face două lucruri. Pe de o parte, va consimți la tot mai multe cedări – mai formale, mai reale – în fața lui Dodon, care va prinde gustul „prerogativelor” și al „inițiativelor” prezidențiale și, în consecință, va abuza de retorica populistă, mai ales că se bucură de sprijinul „Șarpelui boa” de la Răsărit, care așteaptă, liniștit și răbdător (cei mari știu să aștepte!) ca iepurașul moldovean să-i pice în gură de bună voie. Pe de altă parte, guvernanții vor strânge șuruburile libertăților democratice, vor reprima opoziția proeuropeană, antioligarhică, vor forța o altă „majoritate captivă” în viitorul parlament. Nu pentru că vor să facă asta, ci pentru că nu pot altfel. Aceasta e logica implacabilă în care au intrat, în momentul în care au acaparat ilegal întreaga putere, în ianuarie 2015. Inutil să mai spunem că despre reforme, prosperitate și anticorupție va trebui să uităm.

Jocul acesta cinic și imoral nu va ține la nesfârșit, într-o bună zi buboiul se va sparge. Și când se va sparge, marele pericol va fi că mânia populară va curge, cel mai probabil, pe jgheabul opțiunii electorale pro-ruse, nu în beneficiul dreptei proeuropene.

Acestui scenariu terifiant, dar extrem de realist pentru Republica Moldova, îi va lipsi un singur element ca să se împlinească: acceptul cetățenilor. Îl va avea?...

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG