Linkuri accesibilitate

Activiști pro-ruși demonstrează în fața ambasadei SUA din Chișinău


La manifestațiile din fața ambasadei SUA

Demonstranți pro-ruși și pro-ucraineni au comemorat Maidanul de la Kiev.

O organizație pro-rusă din Moldova a organizat astăzi o manifestație cu ocazia împlinirii a trei ani de la izbucnirea violențelor pe Maidanul de la Kiev. Activiștii au ales să demonstreze azi lângă ambasada Statelor Unite întrucât consideră că tocmai Washingtonul ar fi „orchestrat” protestele prelungite împotriva președintelui pro-rus de atunci al Ucrainei, Viktor Ianukovici. Părere care nu este împărtășită însă de contra-demonstranții veniți tot astăzi la ambasada americană.

Zilele acestea se împlinesc trei ani de la începerea violențelor sângeroase de pe Maidanul din centrul Kievului. Protestele de atunci, izbucnite după abandonarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, au dus la alungarea de la putere a președintelui pro-rus Viktor Ianukovici, și organizarea unor alegeri anticipate. În Republica Moldova, opiniile sunt însă împărțite în ceea ce privește situația din Ucraina. Unii cetățeni acuză Occidentul de organizarea protestelor, în timp ce alții consideră că Rusia s-ar face vinovată de izbucnirile sângeroase.

Un grup de persoane a pichetat astăzi sediul Ambasadei Statelor Unite și au condamnat evoluțiile tragice de la Kiev în spatele cărora, afirmau protestatarii, ar sta Washingtonul. Prezentându-se drept susținători ai „lumii ruse”, participanții la acțiunea de protest spun că Statele Unite s-ar face vinovate de războiul din estul statului ucrainean:

„Pentru că sunt un susținător al Rusiei, am venit aici să-mi declar nemulțumirile față de Statele Unite. Nu sunt de acord ca America să se implice în treburile interne ale Ucrainei, ale Republicii Moldova etc.”

Protestatarii au condamnat guvernările pro-occidentale de la Kiev, dar și de la Chișinău, ori la părerea lor atât Ucraina, cât și Republica Moldova ar trebui să facă parte din zisa „lume rusă”. Protestul a fost bruiat de o contra-manifestație, la care au participat câțiva reprezentanți ai Asociației Ucrainenilor din Republica Moldova, dar și tineri din organizațiile pro-românești. Printre ei l-am întâlnit și pe Ion Dumitru Panaite, student la Facultatea Științe Politice:

„Am veni ca să protestăm împotriva propagandei rusești, și să comemorăm evenimentele de pe Maidan. Ucrainenii au demonstrat că doresc să se orienteze spre Uniunea Europeană, nu spre Rusia. Suntem împotriva propagandei rusești.”

Viziunile cetățenilor moldoveni, în special asupra evenimentelor din Ucraina, sunt modelate în mare parte prin prisma surselor de informare rusești, observă experții media. Unul din cele mai recente exemple îl constituie difuzarea filmului „Ucraina în flăcări” pe Prime TV, televiziunea locala ce retransmite programele postului de televiziune de la Moscova Pervîi Kanal. Filmul a fost criticat în spațiul public pentru prezentarea tendențioasă și vădit propagandistică a evenimentelor din Ucraina. Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a autosesizat cu privire la acest caz, urmând să analizeze conținutul pretinsului documentar. Totuși, este puțin probabilă stabilirea unei încălcări, recunoaște unul dintre membrii CCA Nicolae Damaschin:

„Lucrurile nu sunt atât de simple, noi nu vorbim de un buletin informativ analitic, în privința căruia Codul prevede expres cum el trebuie să fie. Noi vorbim însă de un film documentar, care reprezintă poziția autorului, și trebuie să vedem cum se încadrează el în Codul Audiovizualului.”

La acest subiect am vorbit și cu Petru Macovei, directorul executiv al Asociației Presei Independente:

„Indiferent de genul jurnalistic pe care-l are un produs, el nu poate să incite la ură, iar acest film documentar, propagandistic sută la sută, transmite niște minciuni și incită la ură interetnică înte ruși și ucraineni. Dar aici apare o altă problemă, compania care retransmite postul Pervîi Kanal în Republica Moldova nu a întreprins nimic pentru a bloca acest film în țara noastră, iar Vladimir Plahotniuc, președintele Partidului Democrat, declarat pro-european, nu întreprinde nimic pentru a bloca propaganda pe canalul care-i aparține.”

Faptul că Republica Moldova este ținta unui val al propagandei rusești este un lucru recunoscut chiar și de autoritățile moldovene. Tentativele de filtrare a acesteia au fost însă mai tot timpul realizate stângaci. Ultima încercarea de a modifica Codul Audiovizual, sub pretextul combaterii propagandei externe, a fost criticată de organizațiile de media, dar și de partenerii externi, care au semnalat strecurarea unor interese monopoliste, ascunse sub învelișul bunelor intenții de a curma propaganda.

Opinia dvs.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG