Linkuri accesibilitate

Primele cuvinte ale trilogiei lui Leszek Kołakowski despre principalele curente ale marxismului sunt: „Karl Marx a fost un filosof german”. Faptul este la fel de relevant, afirma gânditorul polonez, precum acela menționat de Jules Michelet când își începea prelegerile de istorie a Marii Britanii: „Anglia este o insulă”.

Dacă ne raportăm la geneza și experiența bolșevismului, trebuie să spunem, din capul locului, că Lenin a fost un marxist rus și să asumăm tot ce implică această propoziție. Iar Stalin a fost un leninist convins. Nu un oportunist, nu un epigon, ci un membru activ al nucleului dur al bolșevismului originar. A interiorizat tezele leniniste, le-a transformat în principiile sale de gândire și acțiune. Cu ani în urmă, la o conferință la Boston College, am putut discuta pe larg aceste teme cu istoricul David Brandenberger, unul dintre cei mai subtili interpreți ai rolului lui Stalin ca ideolog și, mai ales, ca pretins istoric al bolșevismului. În prezentarea sa, Brandenberger a insistat supra intervențiilor lui Stalin, în 1938, pe textul machetei „Cursului Scurt” concepută de Emelian Iaroslavski și Piotr Pospelov. La rândul meu, am accentuat cu acel prilej faptul (confirmat ulterior de Brandenberger) că Stalin a scris personal concluziile acelui document paradigmatic al bolșevismului în versiunea sa dezlănțuit-totalitară. Este vorba de miturile esențiale ale doctrinei oficiale, între care, pe prim plan, se afla mitul unității de granit a partidului.

Tot acum câțiva ani, Vladimir Putin își exprima regretul față de prăbușirea URSS, pe care o considera drept cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX. În această privință, dincolo de critici minore privind stalinismul și pe Stalin, liderul autoritar al Rusiei rămâne fidel viziunii dictatorului paranoic care a murit acum aproape 64 de ani, pe 5 martie 1953. Fără îndoială o persoană cu probleme psihice, Stalin a fost totuși un abil operator, un machiavelic pragmatic, care însă era total dedicat unui set de principii ideologice. S-a folosit cu cinism de toate modalitățile pentru a realiza un scop fundamental: înroșirea a cât mai multe zone ale globului.

Stalin a fost un bolșevic radical în pofida felului în care s-a folosit de teme șovine velicoruse în timpul și după cel de-Al Doilea Război Mondial. A fost antisemit mai ales în ultimii ani ai vieții, așa cum arată și istoricul Robert Gellately. Antisemitismul său a fost însă politic și nu rasist. Cosmogonia lui Stalin era socială, nu biologică. Pentru el, evreii erau cosmopoliți, deci nu putea avea încredere în ei. Nu a avut încredere în nicio persoană sau grup care aveau legături cu Occidentul sau cu străinii. Una dintre cele mai importante victime ale epurărilor staliniste din Europa de Est a fost László Rajk, veteran al Războiului Civil din Spania, care nu a fost însă evreu, așa cum se afirmă în volumul Stalin’s Curse: Battling for Communism in War and Cold War (New York: Knopf, 2013) semnat de Gellately.

Când Armata Roșie a ocupat Europa de Est, în perioada ofensivei din 1944–1945, Stalin nu a avut de fapt intenția de a permite realizarea „căilor naționale către socialism”. Desigur, a încurajat instrumente propagandistice precum „Fronturile naționale”, dar acestea au fost simple perdele de fum. Pentru el, așa cum i-a declarat comunistului iugoslav Milovan Djilas în timpul ultimei întâlniri dintre liderii iugoslavi și sovietici la sfârșitul anului 1947, conta controlul absolut al sovieticilor asupra regiunii. Acesta însemna îndeplinirea unui proiect pe care cel numit vozhd („lider absolut” în vocabularul sovietic, echivalentul termenului german Führer) și-l imaginase încă din primele zile ale celui de-Al Doilea Război Mondial. Conform acestuia, cel care ocupa primul un teritoriu urma să impună instituții politice și sociale conforme propriei ideologii. Blestemul lui Stalin a constat în folosirea oricăror mijloace pentru câștigarea Războiului Rece. El a declanșat nu numai o acerbă competiție cu Occidentul, încălcând fiecare decizie luată la Ialta, ci a și impus un context global în care conflictul mondial dintre societățile deschise și dușmanii lor va continua timp de decenii după moartea lui.

Acesta este meritul principal al excepționalei lucrări a lui Robert Gellately: folosind o cantitate imensă de informație în numeroase limbi, autorul scoate în evidență planurile geopolitice ale lui Stalin și demonstrează, în contra afirmațiilor istoricilor revizioniști, că Uniunea Sovietică, și nu Statele Unite împreună cu aliații săi, a dorit și a provocat izbucnirea Războiului Rece. O asemenea teză este cu atât mai importantă cu cât, în prezent, ignoranța istorică și analize discutabile converg în încercări de a prezenta un politician periculos de naiv precum fostul vice-președinte al lui Roosevelt, Henry A. Wallace, drept un om de stat vizionar.

XS
SM
MD
LG