Linkuri accesibilitate

Când ai ocazia să votezi, votează ca și cum poate fi ultima dată când ți se dă șansa să alegi liber între două rele (Dragoș-Paul Aligică/EvZ)


Revista presei de la București.

Scriitorul Radu Vancu notează pe Contributors.ro că protestele și marșurile din România au re-trezit speranța socială într-o țară în care de mult nu se mai putea vorbi de așa ceva. Mai întâi s-a protestat din disperare, după adoptarea în miez de noapte a celebrei ordonanțe 13 de către guvernul dominat de social-democrați, dar, după extraordinara reacție de susținere din presa internațională, s-ar fi trecut într-o fază superioară: sunt lucruri de făcut. ”E adevărat că nu mai suntem cu sutele de mii în piețele României, scrie Vancu. Nici nu e nevoie să fim. (...)#Rezistăm. Și o facem splendid”.

Un alt comentator, Vasile Ernu, care scrie în „Adevărul”, n-ar îmbrățișa chiar toate formele de manifestare a atitudinii anticorupție din Piața Victoriei. Direct sau prin intermediul FB, a constatat, că are motive de disconfort: ”Nişte doamne şi mai ales domni, unii chiar amici, bine educaţi, cu şcoli bune, cu joburi decente şi binişor plătite îmi cereau nu o părere, nu o interpretare, nu o discuţie, nu un dialog, ci o adeziune necondiţionată. Mi se cerea să urăsc pînă la fiere PSD-ul şi să iubesc pînă la moarte Piaţa Victoriei. Au început să-mi facă teste de verificare: numai proba la sînge încă nu mi-au cerut”. ”Sînt conştient de cîte prostii au făcut PSD, PNL sau PDL, dar nu le pot identifica cu ciuma roşie sau diavolul”. ”Mă tem, mai scrie Vasile Ernu, că direcţia pe care tinde să o ia Piaţa Victoriei acum poate contribui la accelerarea direcţiei naţionalist-conservatoare anunţate deja în PSD”.

„Evenimentul zilei” publică un interviu luat de Ramona Ursu politologului Dragoș-Paul Aligică. Cad de acord că ecoul internațional al protestelor anticorupție din România a prins foarte bine la capitolul imagine a țării. Din păcate însă, arată Aligică, nu s-a conturat și vreun efect mai palpabil, și poate că era de așteptat unul dinspre Uniunea Europeană: ”Protestele au fost, pentru UE, o gură de oxigen. În criza de lideri, de viziune, de idee, de legitimitate, de obiective, românii i-au dat ocazia să își reafirme relevanța (...)Ce s-a întâmplat însă? Nimic. (...) ”din pasivitatea asta strategică, pierd și românii”, și europeniștii. Și unii și alții ”aveau nevoie de o reacție fără precedent, care să dea un semnal în toată Europa, care să seteze un precedent”. Interlocutorul Ramonei Ursu este întrebat și cât de realistă i se pare o amenințare din partea Rusiei acum. Politologul admite că ”ceva planează în regiunea asta”, dar până la urmă, episodul ordonanței 13 de la București are o singură morală, cel puțin pentru români: ”de fiecare dată când ai ocazia să votezi, votează ca și cum poate fi ultima dată când ți se dă șansa să alegi liber între două rele. (...) Să fim sinceri cu noi înșine: ultimele alegeri parlamentare au fost o eroare colectivă, națională imensă”.

XS
SM
MD
LG