Linkuri accesibilitate

Nu am întâlnit moldovean care să nu fie la curent sau dezinteresat de toate cele câte se întâmplă în țară


Vitalie Vovc

Jurnalul săptămînal al lui Vitalie Vovc.

Vitalie Vovc ste originar din orașul Bălți, născut pe 18 iunie 1977. Este absolventul liceului teoretic „B.P. Hasdeu” și al facultății de limbi moderne a Universității de Stat „Al.Russo”. În 1999, părăsește Republica Moldova pentru a-și urma studiile la IFAG, Sofia, cu un master în gestiunea afacerilor. În 2001 își continuă studiile cu un alt master la Universitatea Paris IX „Dauphine” de la Paris în strategie și politici organizaționale. Actualmente activează în calitate de consultant în organizări la o companie franceză prestatoare de servicii e-marketing pentru grupuri internaționale în domeniul petrochimiei. Începând cu 2009 este din ce în ce mai implicat și ca activist civic. Autor de blog, editorialist la Deschide.md, scrie texte literare și eseuri despre viața social-politică din Republica Moldova. Căsătorit, tată a doi copii.

Luni

Am avut o reuniune importantă cu niște clienți pe care o pregătim cu echipa de trei săptămâni deja. Se pare că toată lumea a rămas satisfăcută. Luni e ziua când am și câteva obligațiuni pur tehnice: public pe blog editorialul care apare în fiecare vineri pe un portal de știri din Moldova. Rămân întotdeauna fascinat de viteza cu care se „învechesc” știrile în ziua de azi... Luni, ceea ce s-a întâmplat vineri pare deja într-atât de îndepărtat... Oare unde ne grăbim?...

Seara, după serviciu, merg cu fiica la medic. Un control de rutină după un tratament. Ca să vezi, nu trebuie să te gândești la „cadouri”, la „mulţumiri”. Vii la ora programată, fără îmbulzeală, fără stat în rând... Acum, după ani, nici nu pot să-mi închipui că e posibil altfel...

Apoi, copiii adorm și pentru mine începe o altă activitate: mă apuc de scris, inclusiv și pentru blog, de rețelele sociale... Hăt după miezul nopții îi ajunge lui Moș Ene rândul și la mine.

Marti

Mă simt un privelegiat. Beneficiez de exact 40 de min. de somn în plus față de programul obișnuit! E vacanță școlară la Paris și nu trebuie să mă scol pentru a pregăti micul dejun picilor și nici nu am imperativul „dusului la scoala” care înseamnă că trebuie să ieșim din casă la 8h20 fix. Pentru unul de alde mine acest lucru înseamnă enorm de mult.

Astăzi, de exemplu, postez pe blog o notă de lectură care aștepta de mai mult de o lună să fie scrisă. Nu scriu des despre cărți. Sunt prea multe cărți despre care nu am scris. Poate că e mai bine așa, căci eu nu scriu atât despre cărți cât despre impresiile de pe urma lecturii. Dar despre cărți bune, mai ales scrise de prieteni, e păcat să nu scrii.

Pe Tatiana Ţîbuleac am cunoscut-o la Paris. Ultima ei carte, „Vara în care mama a avut ochii verzi” merită citită! Și dacă tot am ajuns la capitolul „lectură”, nu pot trece peste el fără a vă mărturisi că cititul este o necesitate pentru mine. Mi-am fixat o „normă” minimă zilnică de la care mă strădui să nu mă abat sub niciun pretext. Nu e mare și nu mă consider un cititor „stahanovist”. Doar 20 de pagini. Pe mine unul mă disciplinează într-un fel, căci e atât de ușor să cazi pradă oboselii, cotidianului devastator și să lași totul baltă, inclusiv lectura... Nu voi înțelege niciodată persoanele care îndrăznesc să scrie ceva și să-și facă public „produsul” fără a fi și cititori asidui.

Ziua de azi am încununat-o cu o altă alintare care mi-o permit din ce în ce mai rar: am privit un meci de fotbal! Ce să-i faci, cu toate păcatele lui, dar acest joc încă îmi mai place. Tata mi-a transmis cândva acest virus și nu scap de el. Nici nu prea mi-aș dori-o, la o adică! Paris – Barcelona: 4:0. Magistral!

Miercuri

Ziua ar fi fost una banală, dacă nu am fi avut plăcerea să cinăm împreună cu niște prieteni mahalagii. Copiii îi adoră, noi petrecem timp util și plăcut împreună pălăvrăgind despre toate și punând țările la cale. Pe ambele, Franța în care locuim, dar și Moldova. Împărtășim impresiile despre veștile de acasă. Și știu pertinent că la fel procedează foarte multă lume. Acei plecați nu pleacă definitiv niciodată și încă nu am întâlnit moldovean care să nu fie la curent sau dezinteresat de toate cele câte se întâmplă în țară. Vocea emigraţilor e probabil mai puțin auzită, mai puțin reflectată în sondaje, dar ea există! Și contează, cel puțin în zilele scrutinului. Și poate că ar influența și mai mult politicile de acasă, dacă ar avea posibilitatea să participe deplin la procese democratice elementare. Facilitarea accesului la vot și modificarea legislației electorale astfel încât fiecare cetățean să-și poată exprima alegerea oriunde nu s-ar afla este un imperativ absolut! Dar nu se vrea. 2010, 2014, 2016... Lecțiile nu a fost învățate. Și nici mari eforturi nu se întrevăd. 2018 se anunță sumbru... Mașinăriile manipulatorii lucrează la turații maxime...

Joi

Dacă ziua cu grijile ei ordinare nu se anunță una ieșită din comun, noaptea e una aparte. În noaptea de joi spre vineri scriu editorialul tradițional care apare în fiecare vineri pe un portal de știri de acasă. Mă așez în fața ecranului cam pe la 22h00 și trimit textul la redacţie când e 2-3 dimineața. Nu fac o revistă a presei, ci comentez cu o subiectivitate asumată evenimentele din țară. Încep cu selectarea titlurilor din nebuloasa online, apoi fac o selecție a ceea ce îmi pare cu adevărat semnificativ și important, apoi începe redactarea propriu-zisă, apoi corectura, apoi inserez lincurile... E o muncă destul de ingrată care mă costă câteva ore de somn. De doi ani și ceva noaptea mea de joi spre vineri conține aproximativ patru ore de somn. Uneori chiar și mai puțin. Îmi veți spune că sunt obsedat de somn. Da, sunt. Încercați și veți vedea că veți deveni la fel de preocupați. Tmpul este materia care îmi lipsește cel mai mult și nu pot s-o rup decât de la Moș Ene. Nu știu când am să-i întorc datoriile. Poate niciodată. Dar el este un creditor răbdător. Nu știu cât de răbdător şi rezistent sunt eu – asta e marea întrebare.

Vineri

Detest această zi. Niciodată nu am înțeles colegii care consideră că vineri e cea mai ușoară zi a săptămânii. Eu unul prefer ziua de luni. Vineri, în afara oboselii, care e o chestie strict personală, mai e și ziua când trebuie să le reușești pe toate câte au fost planificate, deci e cu stress. În plus, așteptăm week-end-ul și ochiul involuntar urmărește scurgerea timpului, ceea ce pare a-l încetini. Penibil. Dar astăzi e o zi mai deosebită.

Urmăresc orologiul și din alt motiv. Am onoarea, și plăcerea!, de a co-anima un eveniment care va avea loc în incinta Ambasadei Republicii Moldova de la Paris. Lucreția Bârlădeanu, stabilită și ea la Paris de mai mulți ani, își lansează o nouă carte: „Tunica portocalie”. Sunt un norocos și un privilegiat: am primit cartea în format electronic și am citit-o în avant-premieră. Mă așteaptă o seară în care mă voi bălăci într-o plăcere în lumea cuvintelor și discuțiilor literare, discutând și polemizând cu oameni dragi mie și frumoși... Nu-i cel mai rău sfârșit de săptămână, nu-i așa?

XS
SM
MD
LG