Linkuri accesibilitate

O întreagă țesătură de pași, care nu fac altceva decât să amorțească vigilența protestatarilor (România linberă”


Rebvista presei de la București.

Mai mulți comentatori avertizează că PSD și ALDE pregătesc în culise un contraatac asupra legilor justiției. Grigore Cartianu de la „România liberă” și Cristian Pantazi de la Hotnews împărtășesc părerea că unica miză a puterii este situația critică a liderului Liviu Dragnea, al cărui proces de abuz în serviciu se derulează în formă accelerată. Cristian Pantazi arată cum procedează, în această etapă, PSD: încearcă să dea impresia că a renunțat la modificarea Codului penal în favoarea corupților, dar în paralel a dat drumul tehnicilor de intimidare și manipulare a opiniei publice. Intimidările îi vizează mai ales pe protestatarii din orașele României: ”Au inventat mizeria cu hărțuirea părinților care și-au scos copiii la miting, au făcut plângere pe numele tânărului care a găzduit proiecțiile cu laser de la miting, l-au dat în judecata pe singurul protestatar din Odobești, au trimis garda financiară la firma care făcea bannere gratis, iar joi (adică ieri) au încercat să asmută polițiștii pe primii protestatari veniți in timpul zilei în Piața Victoriei. Scopul? Demobilizare și intimidare. Frica indusă oamenilor” (Hotnews).

Grigore Cartianu urmărește în „România liberă” mai ales tertipurile procedurale ale PSD. Continuă operațiunea de salvare a corupților, scrie el. Se lucrează sub acoperire: au validat Ordonanța 14 în Senat, dar decizională este Camera Deputaților. Dacă ucigașul va decide să lovească de după paravan, atunci nu va trânti Ordonanța 14 nici în Cameră. Locul crimei va fi mutat la Curtea Constituțională”. Majoritatea parlamentară a actualei puteri amână sub orice motiv discutarea celebrei ordonanțe 13, care dădea liber la abuz în serviciu și scotea de pe rol mii de dosare. E o întreagă țesătură de pași, care nu fac altceva decât să amorțească vigilența protestatarilor, consideră comentatorii. Cartianu observă o tactică nouă: PSD nu mai așteaptă ca actul normativ cu belea să fie reclamat la Curtea Constituțională de către opoziție, ci a găsit o cale mai convingătoare, în aparență: a fost deja depusă o sesizare de neconstituționalitate de către o doamnă, aparent oarecare, numai că Luiza Căzănescu este cercetată de ani de zile pentru abuz în serviciu și are deja la activ o condamnare în primă instanță.

Stelian Tănase scrie în „Cotidianul” și se oprește la aparența de frână trasă dinspre PSD și ALDE. Majoritatea formată după alegerile din decembrie realizează acum riscurile unei izolări internaționale. „Pentru ca PSD&ALDE să profite de victoria obținută în decembrie (...), scrie Tănase, trebuie întâi de toate să pacifice țara. Abia apoi se pot apuca de ce le este mai drag. De făcut bani! De aceea, principala chestiune rămasă încă fără răspuns, după ce au cedat în punctele esențiale totuși, este când se vor termina protestele”.
În fine, în „Observator cultural Ovidiu Șimonca ceartă aspru opoziția, care „ar trebui să aibă nu doar un discurs reactiv față de PSD, dar să atace teme presante a României (de pildă, funcționarea instituțiilor). Doar așa ar putea fi convingători. Până atunci, opoziția parlamentară nu se va apropia de piață, și nici piața nu va dori să-I aibă companioni”.

XS
SM
MD
LG